PNL speră să obţină 38,37%. Se bazează pe primarii liberali şi pe independenţii din Braşov, Bod şi Făgăraş

adrian vesteaLiderul liberalilor başoveni, Adrian Veştea, a declarat, astăzi, că PNL îşi propune ca procentul câştigat la alegerile locale să fie target-ul la parlamentare – respectiv 38, 37%.

„Avem 35 de primari din 58 în judeţ, avem aşteptări ca şi Braşovul, Bodul şi Făgăraşul să vină în sprijinul nostru, deşi sunt primari independenţi, pentru că au fost colegi de-ai noştri, chiar dacă sunt independenţi. Nu cred că e un scor de neatins, mai ales că venim cu o listă bine structurată, cea mai bună listă pe care a depus-o un partid politic. Argumentele noastre vor fi dovedite şi în data de 11 decembrie”, a declarat Veştea.

La întâlnirea cu presa de joi nu a venit „vedeta-locomotivă” a partidului, Mara Mareş, impusă pe locul 1 pe lista pentru Camera Deputaţilor. Au fost prezenţi, pe lângă Adrian Veştea, Carmen Ferghete Ţop, Gabriel Andronache, Dragoş David, Aurelian Danu şi  Daniel Zamfir.

Alte articole:   2 morți într-un accident pe DN1! Trafic blocat între Perșani și Vlădeni FOTO

Dragos DavidDragoș David  – „Îmi propun o reformă în domeniul administrației publice locale și o lege a pădurilo. Trebuie să avem o viziune și lucruri foarte clare referitoare la protecția acestora, astfel încât să nu lăsăm România fără o bogăție care este greu de pus la loc”.

gabriel-andronacheGabriel Andronache – „Prioritatea mea va fi prezența în comisia pentru revizuirea Constituției. PNL are în vedere continuarea acestei activităţi, care din nefericire, din motive politice, proiectul nu a putut fi continuat fiind blocat de majoritatea actuală parlamentară. PNL trebuie să formeze Guvernul pentru a duce la bun sfârșit acest proiect”

melania ferghete topCarmen Ferghete Țop – „După trei mandate de administrație publică locală. Vreau să mă ocup de legea protecției mamei și copilului și statul femeii în societatea românească. Sper ca alături de viitori colegi din Parlament să modificăm legile acolo unde nu sunt bine făcute, să aducem mamele, să aducem tinerele în România. Să aibă grijă de copii, pentru că nu s-au creat doar probleme sociale, dar și la nivel de administrații publice locale, la școli și direcțiile de protecția copilului”.

Distribuie dacă îți place!

De top în Brașov