PMP Braşov şi-a înregistrat candidaţii pentru Parlamentul României, la Biroul Electoral Judeţean

Preşedintele filialei PMP Braşov, Costel Mihai, va deschide lista partidului pentru Senat, în timp ce Robert Turcescu va deschide lista partidului pentru Camera Deputaţilor.

După înregistrarea candidaturilor, la BEJ, Costel Mihai a declarat că va candidat pentru a îndrepta în Parlament, o serie de inadvertenţe legislative de care s-a lovit, la nivel local, în cei patru ani ca viceprimar şi în mandatele anterioare de consilier local al municipiului Braşov.

Am luat această decizie de a candida pentru Parlamentul României deoarece în cei 4 ani de mandat de viceprimar al Brașovului m-am confruntat cu numeroase inadvertențe legislative în domenii diverse, precum educație, social, servicii publice sau medicale, iar aceste lucruri găsesc rezolvare și sunt îndreptate numai în Parlamentul României. De multe ori am solicitat modificări legislative ministerelor responsabile, pentru a înlesni lucrurile din administrația locală, dar din păcate, fără finalitate. Amintesc aici cele peste 30 de solicitări către Ministerul Sănătătii privind deficitul de personal medical din școli, solicitările către Ministerul Dezvoltării cu privire la normativele restrictive pentru construirea de noi creșe și alte demersuri in zona serviciilor publice. Rolul Parlamentului este de a legifera, iar cel al unui parlamentar de a iniția legi și de a face interpelări către Guvernul României pentru a soluționa și îndrepta situațiile neconforme. Nu de puține ori, Primăria Brașov a avut nevoie de sprijin în Parlament. Reglementarea situației juridice a terenului unde se va construii viitorul spital sau reflectarea situației juridice a terenului viitorului aeroport, sunt doar două dintre cazurile în care Brașovul a avut nevoie de susținere și reprezentare în Parlament. Cred că după 4 ani, cunosc foarte bine aceste lipsuri legislative și cred cu tărie că pot sprijini administrația locală în Parlament, cu atât mai mult cu cât am alături de mine o echipă de oameni tineri, bine pregătiţi şi proesionişti”, declară Costel Mihai, preşedintele PMP Braşov.

Alte articole:   Coliban i-a sechestrat bunurile viceprimarului Rusu și ale consilierului personal

Costel Mihai va candida pentru Senatul României în tandem cu Robert Turcescu, cel care va deschide lista pentru Camera Deputaţilor.

„Brașovul merită și trebuie să aibă parlamentari PMP în viitorul legislativ. Suntem partidul care crede asumat în valorile naționale, în nevoia unei educații performante și a grijii față de sănătatea românilor prin dezvoltarea unui sistem medical de calitate. Echipa PMP din județul Brașov este o echipă pentru oamenii întreprinzători care trebuie să beneficieze în perioada imediat următoare de un sprijin bine gândit din partea statului pentru a-și menține afacerile pe picioare. Pe 6 decembrie votați pentru adevărata forță de dreapta a României: Partidul Mișcarea Populară”, susţine Robert Turcescu.

Alte articole:   Ședință deîndată: Consiliul Județean vrea exproprierea terenurilor pentru ocolitoarea mare a Brașovului

Lista PMP pentru Senat:

  • 1.     Costel Mihai
  • 2.     Ovidiu Sârghie
  • 3.     Gheorghe Stoea
  • 4.     Claudia-Olimpia Fătu
  • 5.     Marian-Aurel Comşa
  • 6.     George Clinciu

Lista PMP pentru Camera Deputaţilor:

  • 1.     Robert Turcescu
  • 2.     George-Adrian Antohe Marica
  • 3.     Tudor-Cristian Blendea
  • 4.     Sergiu-Ionuţ Huţanu
  • 5.     Tiberiu-Ionuţ Mladin
  • 6.     Daniel Goilă
  • 7.     George-Horaţiu Suciu
  • 8.     Daniela Militaru
  • 9.     Ioan-Răzvan Blaj
  • 10.  Marius-Vasile Cristea
  • 11.  Ovidiu-Dănuţ Aldică
  • 12.  Constantin-Dumitru Zanfir

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate