Antrenoarea echipei de handbal feminin Simona Gogîrlă s-a despărțit, oficial, de formația de sub Tâmpa. Nu în condiții amiabile. Asta deoarece conducătorii au decis să nu-i mai prelungească înțelegerea care a expirat pe 31 mai.
Simona Gogîrlă avea în contract o clauză prin care dacă promova în Liga Națională, înțelegerea se prelungea automat. Însă, din cauza pandemiei de coronavirus, sezonul competițional s-a prelungit, iar barajul pentru promovarea în Liga Națională va avea loc între 7 și 9 iunie. Astfel că antrenoarei nu i s-a mai dat voie să-și îndeplinească obiectivul.
CITIȚI pe sportbv.ro ce a declarat Simona Gogîrlă
Mircea Cucuian, managerul secției de handbal feminin Corona Brașov, a declarat pentru Monitorul Expres că noul antrenor al echipei este fostul tehnician de la CSM Vaslui, Alin Bondar. „Contractul Simonei Gogîrlă cu CSM Corona Brașov expiră pe 31 mai. Cum obiectivul nu a fost îndeplinit, am luat decizia să nu-l prelungim. Noi ne-am înțeles cu antrenorul Alin Bondar pentru un contract pe trei ani care, cel mai probabil, va fi semnat marți. Din păcate mai avem doar o șansă mică la baraj pentru că este foarte greu să joci contra unei echipe din Liga Națională. Bondar va avea la dispoziție doar câteva antrenamente pentru a pregăti acest baraj“, a spus Cucuian pentru Monitorul Expres.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!