Plata concediilor medicale – o gaură neagră în bugetele firmelor

Plata concediilor medicale – o gaură neagră în bugetele firmelor

O firmă cu 48 – 50 de angajați din portofoliul nostru de clienți are de recuperat de la Casa de Asigurări de Sănătate circa 80.000 de lei, sold în scădere anul acesta față de perioada similară a anului anterior, semn că situația s-a îmbunătățit cât de cât. Cam mult, am spus …

Mirat de soldul mare am făcut un demers către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Brașov pentru a verifica dacă nu cumva soldul mare se datorează unor erori de procesare a cererilor de recuperare a concediilor medicale.

Nu era nicio eroare și am primit răspuns că rambursările se fac în limita creditelor bugetare aprobate, în traducere liberă, câți bani avem atâția dăm. În luna iulie se plăteau cererile de rambursare aferente lunii mai a anului 2018 …

Ca să explic pe scurt despre ce este vorba, pentru cei care nu sunt implicați în acest fenomen, angajatorul plătește salariile normal către angajații care sunt în concediu medical urmând a-și recupera aceste costuri prin cereri de rambursare către Statul român, reprezentat prin Casa de Asigurări de Sănătate (CAS). Situația este destul de gravă, pentru că banii vin destul de greu înapoi de la Stat, iar deseori societățile sunt nevoite să se împrumute ca să acopere acest deficit temporar de numerar.

Alte articole:   Hristos a Înviat!

Problema este legea care reglementează recuperarea sumelor plătite pentru concediile medicale ale angajaților, OUG 158/2005. Consider că acest text legal are câteva lacune care ar trebui corectate:

  1. Fixarea unui termen maxim pentru plata cererilor de recuperare a cheltuielilor făcute de angajatori cu indemnizațiile privind concediile medicale. Dacă la rambursările de TVA termenul maxim este de 45 de zile de la data depunerii cererii, consider că acest termen ar trebui fixat și pentru recuperarea asigurărilor de sănătate.
  2. Înlăturarea prevederii care limitează la 90 de zile termenul de depunere de către angajatori a cererilor de recuperare a cheltuielilor cu concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate. Aceste cereri ar trebui să poată fi depusă până la termenul fixat de Codul Civil privind prescripția extinctivă, adică 3 ani.
  3. Obligativitatea completării in mod electronic, într-un sistem online centralizat, de către medicii curanți a formularelor prin care aceștia acordă concediile medicale (certificate de concediu medical), care sunt documente cu regim special. Completarea eronată a acestor documente de către medici duce deseori la anularea cererii de recuperare a indemnizațiilor plătite cu concediile medicale.
  4. Scurtarea termenelor legale pentru care societățile sunt obligate să plătească angajaților indemnizații de concedii medicale la 90 de zile, plata acestor indemnizații urmând să fie preluată de către Stat după acest termen. În prezent termenul maxim este de 183 de zile.
  5. Crearea în structurile Caselor Județene de Asigurări de Sănătate a unui corp de control care să verifice efectiv și în timp util acordarea concediilor medicale și veridicitatea acestora. Deseori concediul medical este folosit abuziv de către salariați pentru a evita prezentarea la locul de muncă și de multe ori chiar concedierea.
Alte articole:   Hristos a Înviat!

Rămâne de văzut dacă Guvernul va lua act de aceste solicitări, mai ales că există o mare presiune pe bugetul de stat datorată ultimelor creșteri de salarii din sistemul bugetar și a creșterii pensiilor.

Deocamdată întârzierea rambursării acestor cheltuieli reprezintă o supapă pentru reglarea deficitului bugetar care a fost comodă pentru guvernanți, probabil de aceea nu se dorește schimbarea.

  • Sorin Bâscă
  • expert contabil
Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov