Brașovenii care cred că-și protejează mai bine documentele de stare civilă, precum certificatele de naștere, de căsătorie sau de deces, plastifiindu-le, trebuie să știe că acest lucru va duce la anularea actelor.
Plastifierea certificatelor de stare civilă ( certificat de naștere, căsătorie, deces) duce automat la anularea acestor documente. Se stipulează în legea care este în vigoare de astăzi, 2 mai.
Potrivit avocatnet.ro Legea nr. 105/2022, apărută pe 29 aprilie în Monitorul Oficial nr. 412 și care se va aplica de astăzi, 2 mai, modifică Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, pentru a stabili clar că este interzisă modificarea sau completarea fără drept ori plastifierea certificatelor de stare civilă.
Actul normativ stabilește că modificarea sau completarea fără drept ori plastifierea certificatelor de stare civilă, adică a celor de naștere, căsătorie sau deces, va duce automat la anularea lor.
Legea nr. 105/2022, va modifica Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, pentru a stabili clar că este interzisă modificarea sau completarea fără drept ori plastifierea certificatelor de stare civilă.
Cine va constata nulitatea actelor
Nulitatea documentelor va fi constatată de către ofițerii de stare civilă, funcționarii din cadrul direcției de evidența populației sau din cadrul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor ori ofițerii de stare civilă din cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră ale României.
Plastifierea reprezinta acoperirea documentelor în format tipărit cu un strat de plastic protector. De cele mai multe ori, prin aplicarea la cald a unei astfel de pelicule.
Suplimentar, legea apărută azi mai prevede și faptul că la înregistrarea nașterii unui copil la oficiul stării civile, părintele nu va putea da mai mult de trei prenume copilului (adică în afara numelui de familie).
Nu în ultimul rând, legea de față aduce o simplificare a procedurilor din domeniul actelor de stare civilă. Ceea ce înseamnă, de fapt, reducerea timpului alocat soluționării cererilor în legătură cu acestea.
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!