A fost prelungită plafonarea preţurilor la energie şi gaze.
Plafonarea prețurilor la energie și gaze va continua după 1 aprilie doar pentru clienții vulnerabili, și se va face direct cu bani, nu prin factură, scrie Economica.net
Camera Deputaților a aprobat în plen, în calitate de cameră decizională, prelungirea până la 30 martie 2025 a obligației producătorilor din România de a vinde gaze din producția internă la prețul de 120 de lei/MWh către furnizori pentru consumul cliențilir casnici și pentru consumul centralelor termice care furnizează energie termică populației.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 238 de voturi ‘pentru’, 4 voturi ‘contra’ şi 4 abţineri, în calitate de for decizional, proiectul de modificare a OUG 32/2004 în sensul menţinerii mecanismului de plafonare a preţurilor la energie şi gaze până în primăvara anului 2025, conform stiripesurse.ro.
„În perioada 1 aprilie 2024 – 31 martie 2025, producătorii de gaze naturale care desfăşoară atât activităţi de extracţie onshore şi/sau offshore, indiferent de data începerii acestei activităţi, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale au obligaţia să livreze, cu preţul de 120 lei/MWh, cantităţile necesare de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie intemă curentă către fumizorii clienţilor casnici, pentru a asigura în perioada 1 aprilie 2024 – 31 martie 2025 necesarul de consum al clienţilor casnici din producţia curentă şi din depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale, precum şi necesarul de gaze naturale pentru constituirea stocului minim necesar pentru perioada 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025”, conform proiectului adoptat de Camera Deputaţilor.
Astfel, preţul din ofertele-tip ale furnizorilor de energie electrică şi gaze naturale nu poate depăşi valoarea preţului maxim plafonat pe perioada de aplicare a mecanismului, respectiv 1 ianuarie 2022 – 31 martie 2025.
Totodată, se clarifică modalitatea de stabilire a preţului final facturat, în sensul că acesta ţine cont de preţul de achiziţie al furnizorului, dar nu poate în niciun caz depăşi valoarea preţurilor maxime de plafonare şi se aplică tuturor consumatorilor.
Plafonarea prețurilor la energie și gaze doar pentru clienţii vulnerabili, se va face direct cu bani, nu prin factură
Plafonarea generalizată a prețurilor finale la gaze și energie electrică va fi rificată, așa cum este și legislația, de la 1 aprilie 2025, urmând să fie sprijiniți doar consumatorii vulnerabili, dar nu s-a stabilit încă pragul de venit de la care se va acorda acest sprijin, transmite Economica.net.
Important este și că ajutorul nu va mai fi acordat prin furnizori în factură, ci direct celor vizați, iar fondurile ar putea veni diintr-un viitor Fond de Solidaritate care nu este foarte clar din ce va fi alimentat,
Surse apropiate situației ne-au explicat câteva dintre lucrurile care au fost convenite de principiu, în condițiile în care până la decizii finale și clare va mai trece mult timp. Astfel, s-ar fi convenit ca actualele plafoane de preț la energie electrică și gaze să nu mai fie valabile după 1 aprilie 2025. De la acel moment, vor plăti prețuri mai mici – încă nu s-a stabilit un nivel – doar clienții care intră în categoria clienților vulnerabili.
Pe de altă parte, urmează să se stabilească și nivelul de venit până la care un client poate fi considerat vulnerabil, în sensul creșterii lui, pentru că pe legislația actuală foarte puțini casnici din cei 9 milioane de clienți de energie și 4,5 milioane de gaze, s-ar califica să fie vulnerabili.
De asemenea, ajutorul pentru acești clienți nu va mai fi acordat prin facturi mai mici pentru ei, ci direct prin sume de bani de la buget, ideea fiind de a se folosi sistemul cardurilor individuale de energie, care a fost deja implementat, iar oamenii să primească banii direct, cu care să plătească din facturi.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!