11.30 Declarații de la fața locului:
Ioan Rus, ministrul Transporturilor: „Trebuie să stăm toți de vorbă și să rezolvăm problemele fără politică. Trebui să găsim o formă pentru continuarea lucrărilor de la Aeroportul de la Brașov. Una dintre variante ar fi să promovăm o lege prin care să transferăm tot ce s-a făcut către Ministerul Tansporturilor, dat fiind faptul că o sa facem și autostrada Comarnic- Brașov. Poate să fie un aeroport de rezervă pentru Otopeni. O să facem cumva, ca într-un an – un an și jumătate să finalizăm Aeroportul. Vreau să că felicit Consiliul Județean Brașov pentru eforturile depuse și realizarea pistei.“.
Constantin Niță, ministrul Economiei – „Din punctul nostru de vedere, terenul pe care se construiește aeroportul ar trebui să treacă de la Ministerul Cercetării, unde se află în prezent, la Ministerul Transporturilor, având în vedere că astfel dăm posibilitatea Guvernului să se implice în finanțarea lucrărilor. Cred că Guvernul trebuie să se implice în acest obiectiv și voi face tot ce îmi stă în putință ca acest lucru să se întâmple în condiții perfect legale. De la început am fost de acord cu această investiție și am ajutat ori de câte ori mi s-a cerut. Sunt convins că și domnul ministru Rus va pune umărul ca să avem în Ardeal două aeroporturi la standarde internaționale”.
Aristotel Căncescu, președintele Consiliului Județean Brașov: „Țin să subliniez că nu s-a tăiat decât o singură panglică la Brașov, doar când au început lucrările și se va mai tăia doar la final, iar meritul este al Consiliului Județean, al niciunui guvern. Aeroportul de la Brașov va fi rentabil, vor fi până la un milion de pasageri pe an. Am cheltuit până acum cu pista – 16 milioane de euro, plus alte 10 partea de început, nivelare și împrejmuire. Vă solicit expres domnilor miniștri sprijin să se deblocheze la Ministerul de Finanțe obținerea avizului pentru împrumutul de 5 milioane de euro, pentru a continua etapa a doua, executarea suprafețelor de rulare, Practic, cu 30 de milioane de euro se poate finaliza investiția. Până la urmă, în cinci ani, cu șurubul strâns la maximum, putem finaliza Aeroportul și cu eforturi proprii“, la care Rus a replicat că „e păcat să lăsam să se distrugă pista“.
La rândul lui, vicepreședintele CJ, Mihai Pascu, a solicitat celor doi miniștri sprijin pentru includerea Aeroportului de la Brașov în Masterplanul de la Transporturi, pentru că nu e inclus, ministrul Rus promițând că prezenta argumentele Brașovului, pentru a fi rezolvată și această problemă.î
7.00 Pista Aeroportului Internațional Ghimbav – Braşov va fi inaugurată astăzi, 3 octombrie 2014, la ora 11.00. La eveniment sunt invitați Aristotel Căncescu, preşedintele Consiliului Judeţean, miniştrii Constantin Niţă şi Ioan Rus, primarul George Scripcaru, Sorinel Ciobanu – directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, preşedinţii consiliilor judeţene Covasna şi Harghita, parlamentarii braşoveni, consilierii judeţeni și autorităţile administraţiei publice locale.
Președintele Aristotel Căncescu anunțase, luna trecută, că la inaugurarea pistei dorește să se facă un test și cu un avion de clasă medie, care să aterizeze „la vedere“, acest tip de avion efectuând curse în toată Europa.
Pista aeroportului, ale cărei lucrări au început în primăvara anului trecut, are o lungime de 2.850 de metri, o lățime de 45 de metri, iar suprafața pe care se construiește este de 209 hectare. Investiția totală se ridică la peste 50 de milioane de euro, fiind primul aeroport din România construit de la zero după 1990.

