Din judeţ

Pieton accidentat grav pe zebră în Bod Colonie

Sebastian Dan

Un accident rutier a avut loc cu puțin timp în urmă. Din primele informații, este vorba despre un pieton lovit, care este inconstient.

UPDATE „Un pieton (bărbat), în vârstă de 66 ani, a fost surprins și accidentat de un conducător auto în vârstă de 30 ani care conducea o autoutilitară din direcția DN13 spre DN11 ( pe raza loc. Bod Colonie).
Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Polițiștii efectuează cercetarea la fața locului în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului
”, a declarat purtătorul de cuâvnt al IPJ Brașov, scms. ALina Maria Ivan.

Știrea inițială

Accidentul a avut loc în Bod Colonie. Pentru acordarea primului ajutor se deplasează un echipaj SMURD. Victima este un bărbat de circa 60 de ani. A fost lovit de o furgonetă și la aruncat câțiva metri de trecerea de pietoni. Urmele de frânare sunt pe o distanță mare.

Accident a avut loc exact la aceeași trecere de pietoni unde, în urmă cu câteva săptămâni, tot o dubă a lovit mai multe persoane, iar o bătrână și o fetiță au decedat.

https://newsbv.ro/2019/09/30/accidentul-de-la-bod-doua-persoane-au-decedat/