A pierdut controlul volanului într-o curbă de pe strada Dobrogeanu Gherea (Foto)

A pierdut controlul volanului într-o curbă de pe strada Dobrogeanu Gherea (Foto)

Două mașini s-au ciocnit miercuri, în jurul orei 23.00, într-o curbă de pe str. Constantin Dobrogeanu Gherea.

Pe fondul neadaptării vitezei, un tânăr de 21 de ani din comuna Bod, a pierdut controlul volanului într-o curbă, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar, condus de o femeie în vârstă de 42 de ani.

În urma impactului, șoferița a fost rănită și a fost transportată la spital.

 

„Un tânăr de 21 ani, din comuna Bod, care a condus un autoturism pe str. Constantin Dobrogeanu Gherea, dinspre strada Valea Cetății spre strada Nicolae Bălcescu, în dreptul imobilului cu nr. 13, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism care a circulat regulamentar, condus de o femeie de 42 ani, din municipiul Braşov”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, agent şef Gabriela Dinu.

Conducătorii auto au fost testați cu etilotestul, iar rezultatul a fost zero.

Alte articole:   Cele mai analfabete județe din România. Cum stă Braşovul la acest capitol (VIDEO)

Pe numele tânărului, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă

Traficul în zonă a fost blocat mai bine de o oră.

Foto: Info Trafic Brasov

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov