Eveniment

Picturi vechi de 200 de ani, distruse la Muzeul Prima Școală Românească, în timpul lucrărilor de renovare

Gabriela Bunghez

Renovarea Muzeului „Prima Școală Românească” din Șcheii Brașovului este cercetată de Poliție, dup ce muncitorii care executau lucrări au răzuit cu şpaclul picturi şi ornamente vechi de 200 de ani.

A fost deschis dosar penal pentru lucrări neavizate la Muzeul Prima Școală Românească, din Șcheii Brașovului.

Experții în monumente istorice spun că muncitorii care efectuau lucrările au distrus picturi murale vechi de peste două secole și au răzuit ornamente vechi, transmite radiobrasovfm.ro.

De asemenea, s-au efectuat săpături în pereți pentru introducerea cablurilor electrice. iar pentru că este vorba despre un monument de clasa A, era nevoie de avize pentru restaurare.

Experții spun că ușile păstrau decorul din secolul al XVIII-lea, însă, după efectuarea lucrărilor, au devenit uși obișnuite pentru zilele noastre.

„Am executat cu bună credință niște lucrări pentru conservareaa clădirilor. Suntem într-un proces complex de cercetare, de expertizare pentru întreaga clădire, incluzând elementele artistice valoroase: pergamentul, pictura murală, stucaturile, feroneria, sobele ceramice. Lucrăm cu experți acreditați ai Ministerului Culturii pentru a găsi soluțiile corecte, în așa fel încât să intrăm în legalitate. Ne dorim să avem grijă de această clădire și facem tot ceea ce ne este în putință pentru asta”, a explicat pentru sursa citată, directorul Muzeului Prima Școală Românească, preotul Sebastian Pârvu.

Ministerul Culturii spune că a aflat de situație în luna februarie a acestui an, moment în care a și dispus oprirea lucrărilor. Pentru acestea, Consiliul Județean Brașov a alocat în ultimii trei ani suma de 460.000 de lei.

Obiectivul cultural emblematic al Brașovului, „Prima Școală Românească”, aparține Bisericii Sfântul Nicolae.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !