Din judeţ

Petrecere privată întreruptă de oamenii legii. S-au dat sancțiuni în valoare totală de 19.500 de lei

Iulia Ghervan

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au continuat acțiunile preventiv-reactive, care au ca scop verificarea modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă, în vederea limitării răspândirii virusului Sars-CoV-2, acționând în zonele aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun pe raza județului Brașov.

Activitățile de verificare sunt adaptate permanent în funcție de datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică Brașov, în vederea prevenirii răspândirii virusului Sars-CoV-2.

Pe parcursul desfășurării acțiunilor, polițiștii brașoveni au procedat la informarea  cetățenilor și operatorilor economici cu privire la noile reglementări pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

De asemenea, au fost continuate activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică și activitățile de relaționare cu organizatorii de evenimente publice/private de pe raza de competență, în vederea transmiterii recomandărilor cu privire la respectarea măsurilor impuse pe timpul stării de alertă.

Astfel, la data de 21 noiembrie 2021, polițiștii brașoveni au verificat aproximativ 2.400 locații, 33 desocietăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 92 de mijloace de transport persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 94 desancțiuni contravenționale pentru nerespectarea  prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în valoare de 31.500 lei.

De asemenea, polițiștii brașoveni au verificat peste 2.500 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină și au întocmit 1 dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “zădărnicirea combaterii bolilor”, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii brașoveni au constatat uneveniment privat ce se se desfășura fără respectarea prevederilor legale în vigoare, după cum urmează:

În jurul orei 02.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 2 Poliție au identificat o locație din municipiul Brașov, în interiorul căreia avea loc o petrecere privată la care participau 13 persoane. Polițiștii au procedat la legitimarea tuturor persoanelor, fiind identificat și organizatorul evenimentului privat, în cauză fiind aplicate sanțiuni contravenționale în valoare de 19.500 lei în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020. 

Petrecerea privată a fost întreruptă, iar participanții au părăsit locația.

Foto: arhiva