Eveniment

Petre Roman, audiat la Parchetul General în dosarul Mineriadei. Ce acuzații îl vizează pe fostul premier

Cristina Cristea

Fostul premier Petre Roman s-a prezentat, vineri dimineață, la Parchetul General, pentru a da declarații în Dosarul Mineriadei.

La intrare, acesta a afirmat că niciuna dintre acuzații nu se poate reține împotriva sa.

„Niciuna dintre acuzații nu se poate reține împotriva mea. Am venit sa lămuresc asta. Vor determina dumnealor„, a spus Petre Roman reporterilor.

La mai bine de 30 de ani de la evenimentele în care au fost împușcate 4 persoane, iar alte peste 1.000 au fost rănite, dosarul Mineriadei s-a întors la Parchetul General pentru refacerea de la zero a anchetei. Parchetul General a anunțat în aprilie efectuarea în continuare a urmăririi penale în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 împotriva lui Petre Roman (la data comiterii faptelor, prim-ministru), Gelu-Voican Voiculescu (fost vicepremier), Virgil Măgureanu (fost director al SRI) și Adrian Sârbu (consilier al primului-ministru).

Aceştia sunt acuzaţi de săvârşirea de ”infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari ), lit. j) (cel puţin 1214 subiecţi pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal”.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !