Eveniment

Peste 850 de amenzi, într-o săptămână. Și bicicliștii, luați în vizor de politiștii de la Rutieră

Gabriela Bunghez

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, au efectuat, săptămâna trecută, activități pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere pe șoselele din județ, iar ca urmare a abaterilor constatate au aplicat 852 sancţiuni contravenţionale în valoare de 147.000 lei.

În cadrul acțiunilor de control, polițiștii au aplicat 368 de amenzi pentru încălcarea limitei legale de viteză, 33 pentru abateri săvârșite de către bicicliști, 33 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, 28 pentru depășiri neregulamenatre, iar restul pentru alte abateri la regimul rutier.

De asemenea, polițiștii au retras 27 certificate de înmatriculare și au reținut 85 permise de conducere, dintre care 33 pentru consumul de băuturi alcoolice și 28 pentru depășiri neregulamentare, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, subcomisar Alina Ivan.

Totodată, agenții au constatat și 26 de infracțiuni la regimul circulației (șofat fără permis de conducere, șofat sub influența alcoolului și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat).