Eveniment

Peste 7.500 de brașoveni sunt aşteptaţi să-și ridice cardurile de sănătate

Gabriela Bunghez

Brașovenii care nu au intrat în posesia cardului naţional de sănătate sunt aşteptaţi să ridice acest document, sau pot să desemneze o persoană care să facă acest lucru.

Aceştia sunt aşteptaţi de luni până vineri la sediul Casei Judeţene de Asigurări Sănătate(CASJ)  Braşov situat pe strada Mihail Kogălniceanu la numărul 11 pentru a-şi ridica acest document.

Potrivit reprezentanților CASJ Brașov, sunt 7.512 carduri rămase la sediul instituției.

Până în prezent, la Braşov, au fost emise peste 470.000 de carduri de sănătate, iar aproximativ 12.000 dintre acestea sunt carduri duplicat.

Reamintim că termenul de valabilitate al cardurilor naţionale de sănătate emise până la data de 31 iulie 2018 a fost prelungit de la 5 ani la 7 ani, iar cardurile naţionale de sănătate noi care s-au emis cu data de 1 august 2018 au de la început durata de valabilitate de şapte ani conform Hatărârii de Guvern nr. 458 din 28 iunie 2018.

De asemenea, cardurile de sănătate care au înscrisă ca dată de expirare anul 2019 vor fi valabile încă doi ani, până în 2021.

Foto: arhiva