
O nouă tranșă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, sosește astăzi, în România, transmite Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Tranșa, care constă în 662.220 de doze, este livrată pe cale aeriană și ajunge astăzi pe aeroportul din Otopeni.
Transportul către centrul de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.
Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național.
România a recepționat până acum 16.596.629 de doze de vaccin produse de compania Pfizer și a utilizat doar 7.269.098.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!