Peste 60% dintre angajatorii din România au în plan să mărească salariile în 2023

Peste 60% dintre angajatorii din România au în plan să mărească salariile în 2023

Aproximativ 53% dintre angajaţi se aşteaptă ca anul acesta să le crească salariile, iar 40% au de gând să îşi caute un alt loc de muncă dacă acest lucru nu se va întâmpla în contextul majorării inflaţiei, conform unui sondaj realizat de o comunitate online a angajaţilor din România.

Sondajul Undelucrăm.ro a fost realizat în decembrie 2022, iar pentru acesta au răspuns 3.834 de angajaţi şi 446 de angajatori (specialişti în resurse umane ai companiilor). Respondenţii provin din domeniile IT, retail, financiar-bancar, BPO & servicii, telecomunicaţii, producţie bunuri de consum, servicii de sănătate, producţie industrială, HoReCa, producţie-transport hidrocarburi/energie, servicii ştiinţifice/tehnice, construcţii/imobiliare, media&cultură.

Potrivit cercetării, aproximativ 27% dintre angajaţi spun că ar avea nevoie de o majorare a salariului de 20-30% pentru a se descurca cu cheltuielile, 20% dintre ei de 10-15%, iar în jur de 19% au nevoie de o creştere cuprinsă între 15% şi 20%. Pe de altă parte, circa 7% dintre respondenţi au spus că ar vrea o majorare de peste 50% a salariului pentru a le ajunge banii. În acelaşi timp, 6,5% dintre angajaţi au spus că s-ar descurca cu cheltuielile pe care le au chiar dacă nu le-ar creşte salariul în acest an.

Alte articole:   Putin a refuzat prelungirea armistiţiului de Paşte. Zelenski: Forţele ruse au încălcat armistiţiul de peste 2.000 de ori

În cazul în care salariul nu le va fi mărit, 41% dintre angajaţi au de gând să îşi caute un alt loc de muncă, 19% vor încerca o renegociere cu managerul direct, 13% îşi vor căuta o colaborare suplimentară sau un al doilea job, iar 9% ar aprecia dacă li se vor oferi şi alte beneficii.

Aproximativ 19% nu au niciun plan pentru eventualitatea în care anul acesta nu vor primi un salariu mai mare.

În jur de 35% dintre angajaţi spun că li se măreşte anual salariul, 28% doar în urma unei renegocieri, 19% dintre angajaţi au salarii mai mari în funcţie de performanţă, iar 12% spun că în compania în care lucrează se măresc salariile anual doar pentru anumite poziţii. Aproape 2% dintre respondenţi au răspuns că au salariul mai mare în fiecare trimestru, iar 5% din doi în doi ani.

Alte articole:   China avertizează ţările care vor să încheie acorduri cu SUA: Vom lua contramăsuri

Dacă nu vor avea un salariu mai mare anul acesta, 29% dintre angajaţi spun că se vor descurca însă vor face mici ajustări, respectiv vor pleca mai puţin în vacanţe sau vor cumpăra unele produse mai ieftine. În jur de 23% cred că se vor descurca, dar doar dacă vor face ajustări foarte mari – vor renunţa la a-şi cumpăra haine noi, vor alege cât de des pot produse marcă proprie, vor da mare atenţie cheltuielilor utilitare (energie, apă).

La rândul lor, aproximativ 62% dintre angajatori au declarat că au în plan să majoreze salariile angajaţilor în acest an, 21% doar pentru anumite poziţii, iar 17% nu le vor creşte.

Alte articole:   DN 1 Valea Prahovei: Pasajele rutiere de la Sinaia și Azuga, lansate în licitație

În jur de 36% dintre specialiştii în HR spun că în companiile pe care le reprezintă salariile vor creşte cu 5-10%, aproximativ 22% afirmă că majorarea va fi de 5%, iar în 17% dintre companii va fi o creştere de 10-15%. Aproximativ 2,5% dintre experţii în resurse umane au menţionat o creştere de 30-40% în companiile în care lucrează.

De asemenea, 52% dintre angajatori spun că mărirea salarială pe care vor să o facă este ca parte a unui plan anual de a-şi menţine angajaţii motivaţi, 28% vor să facă acest lucru din cauza contextului economic, 17% ca urmare a dinamicii din piaţa muncii, iar 2,5% datorită rezultatelor peste aşteptări ale companiei. În jur de 5% vor să majoreze salariile personalului din alte motive.

Sursa: agerpres.ro

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov