În minivacanța care tocmai s-a încheiat, peste 130 de pompieri brașoveni s-au aflat la datorie zilnic pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor.
Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor medical, intervenția în cazul accidentelor rutiere și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor pe timpul desfășurării unor evenimente cultural-artistice și religioase reprezintă doar câteva exemple dintre cele 575 de misiuni gestionate de salvatori, în perioada 01.01.2025 – 07.01.2025.
În urma solicitărilor primite, 517 persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD (441 adulți, 76 copii).
Un număr mare de solicitări au fost înregistrate și pe pârtiile de schi și sănii din stațiunile Poiana Brașov și Predeal, unde am fost solicitați să intervenim la 79 de cazuri în primele 7 zile ale anului, fiind asistate medical 86 de persoane.
Din nefericire, nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor a continuat să genereze pagube materiale însemnate, astfel că și în această minivacanță au fost înregistrate la nivelul județului nostru 16 incendii, care au avut drept cauze coșurile de fum deteriorate sau amplasate necorespunzător față de materialele combustibile, precum și scurtcircuitele electrice generate de cabluri electrice defecte sau neizolate corespunzător.
Pe linia Inspecției de Prevenire, pompierii militari au executat controale la unități turistice sau amenajări temporare la care a fost anunțată afluență mare de public. Pe timpul verificărilor, principalele aspecte urmărite de inspectorii de prevenire s-au referit, printre altele, la dotarea cu mijloace de primă intervenție, menținerea liberă a căilor de evacuare și exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice.
Astfel, premergător weekendului prelungit, Inspecția de Prevenire din cadrul ISU Brașov a executat controale de specialitate la operatori de alimentație publică – baruri, restaurante și unități de turism. Au fost efectuate 99 de controale, fiind aplicate 228 de avertismente și 89 de amenzi în cuantum de 274.000 lei.
Având în vedere faptul că o mare parte din incendiile produse în ultima perioadă sunt legate de sistemele de încălzire și pentru că perioada sezonului rece încă nu a trecut, vă recomandăm să respectați normele de prevenire și stingere a incendiilor în locuințe, astfel:
• Verificați coșurile de evacuare a fumului, reparați-le, izolați-le termic și curățați-le periodic;
• Aveți grijă la amplasarea materialelor combustibile sau inflamabile în apropierea sistemelor de încălzire (sobe, plite, centrale termice etc.);
• Evitați improvizațiile la nivelul instalațiilor termice și electrice și efectuați verificări periodice ale acestora;
• Evitați fumatul în imediata apropiere a lichidelor/materialelor combustibile;
• NU utilizați substanțe ușor inflamabile (benzină, motorină) pentru aprinderea focului;
• NU lăsați mâncarea pe foc nesupravegheată;
• NU alimentați mai mulți consumatori electrici din același prelungitor (sau din aceeași priză) în același timp;
• Interziceți jocul copiilor cu focul;
• Instalați detectoare de fum pentru a preveni producerea unor incendii.
Vă mulțumim pentru faptul că ați ales să vă petreceți sărbătorile într-un mod responsabil și vă asigurăm că pompierii brașoveni rămân mobilizați în continuare, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate, au transmis reprezentanți ai ISU Braşov.