Eveniment

Peste 550 de cazuri noi de COVID-19, în ultima săptămână

Iulia Ghervan

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat marţi că, în perioada 14 – 20 octombrie, au fost înregistrate 554 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în scădere cu 41,6% faţă de săptămâna precedentă.

Potrivit INSP, 178 dintre cazurile noi sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

În perioada 14 – 20 octombrie, au fost raportate şapte decese la persoane cu COVID-19, toate având comorbidităţi.

Până în prezent, 69.196 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.

În ţara noastră, au fost înregistrate, până în prezent, 3.579.661 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

În ultima săptămână au fost efectuate 586 de teste RT-PCR şi 10.078 de teste rapide antigenice. Rata pozitivităţii a fost de 5,2%, în scădere cu 2,6%.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 14.031.982 de teste RT-PCR şi 15.046.904 teste rapide antigenice.

Sursa: agerpres.ro

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !