Eveniment

Peste 43.000 de doze de vaccin Moderna ajung la Brașov

Gabriela Bunghez

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat că o nouă tranșă de vaccin Moderna sosește astăzi în România.

Tranșa cuprinde 128.400 de doze dintre care peste 43.000 vor ajunge la Centrul Regional de Depozitare Brașov.

Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră.

Dozele vor sosi la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din București, iar ulterior vor fi distribuite, după cum urmează:

  • Centrul Regional de Depozitare Brașov: 43.200 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Cluj: 43.200 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Iași: 42.000 doze.

Potrivit CNCAV, până în prezent, 981.600 de doze Moderna au fost recepționate, iar 597.731 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

Amintim că în acest weekend, la Aeroportul Internațional Brașov va avea loc un Maraton de vaccinare împotriva COVID-19.

https://newsbv.ro/2021/05/19/in-direct-maraton-de-vaccinare-cu-pfizer-in-weekend-la-aeroportul-international-brasov/

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!