
În cadrul proiectului Edward, desfășurat în baza Calendarulu Operațiunilor TISPOL 2019, în data de 26.09.2019, polițiștii rutieri din cadrul inspectoratului, împreunăcu reprezentanți ai R.A.R. au organizat și desfășurat acțiuni care au avut ca scop asigurarea unui climat de siguranță rutieră, prin prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, dar și conştientizarea cetățenilor cu privire la importanța respectării normelor rutiere.
Ca urmare, în cadrul activităților desfășurate, polițiștii rutieri au verificat 418 autovehicule, fiind testați alcooscopic 241 conducători auto. Au fost aplicate 196 sancțiuni contravenționale dintre care 69 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 13 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 6 pentru utilizarea telefonului mobil la volan și 1 sancțiune pentru conducerea sub influența alcoolului. În cadrul activităților au fost reținute 4 permise de conducere și 13 certificate de înmatriculare până la remedierea defecțiunilor constatate, potrivit I.P.J. Braşov.