Social

Peste 300.000 de lei de la Minister, pentru reabilitarea termică a unui bloc

Gabriela Bunghez

Primăria Brașov a primit 343.690 lei, pentru reabilitarea termică a unui bloc, prin Programul de reabilitare termică derulat Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţa Publică şi Fonduri Europene (MRDAPFE).

Banii vor fi utilizaţi pentru reabilitarea blocului cu opt etaje de pe strada Hărmanului, numărul 11C.

Pentru realizarea lucrărilor, a căror valoare totală a fost estimată la suma de 687.380 lei, 50% din costuri sunt suportate de la bugetul de stat, 30% de la bugetul local, iar restul de 20% din sumă reprezintă cofinanţarea asociaţiei de proprietari.

Anul trecut, Primăria Braşov a primit finanțare pentru patru blocuri, dar în 2016 au fost alocate fonduri pentru reabilitarea a două dintre clădiri (de pe Salviei nr. 6 și Calea București nr. 58), iar acum au venit banii pentru al treilea imobil.

Pentru cel de-al patrulea bloc, de pe strada Basarabia, nr. 16. nu au fost alocate fondurile necesare de la bugetul de stat.

Foto: bzb.ro