Eveniment

Peste 260 de persoane, vaccinate în Biserica Neagră. Câți brașoveni sunt complet imunizați

Gabriela Bunghez

Vaccinarea împotriva COVID-19 în Biserica Neagră din Brașov s-a desfășurat în acorduri de orgă. La primul eveniment de imunizare organizat în lăcașul de cult au fost imunizate peste 260.000 de persoane.

În primele patru ore de când a început vaccinarea în Biserica Neagră, s-au imunizat anti-COVID, 159 de persoane. Evenimentul “Liber la biserică” s-a încheiat luni, la ora 19.00, cu 264 de persoane vaccinate împotriva COVID-19.

Evenimentul cu totul unic, fiind pentru prima dată când o biserică își deschide porțile pentru a se amenaja în interiorul ei un centru de vaccinare.

Cei care s-au vaccinat au putut vizita gratuit Biserica Neagră și au putut asista, pe parcursul întregii zile, la concerte de orgă susținute de cantori organiști din bisericile brașovene de diferite confesiuni, precum și de studenți ai Facultății de Muzică din cadrul Universității Transilvania.

Peste 140 de mii de brașoveni, complet imunizați

Instituția Prefectului-Județul Brașov informează că, potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, până luni, 21 iunie, au fost distribuite centrelor de vaccinare, echipelor mobile și medicilor de familie din județ 234.863 doze vaccin Pfizer, 24.850 doze vaccin Moderna, 45.070 doze vaccin AstraZeneca și 8.385 doze vaccin Johnson&Johnson.

Numărul de doze de vaccin administrate până în data de 20 iunie 2021 este de 295.699, din care 141.350 reprezintă doze rapel.

Din totalul de 288.852 doze, 6.192 doze au fost administrate cu vaccin Johnson & Johnson (1 doză – vaccinare completă).

Numărul cazurilor totale de reacții adverse post-vaccinale raportate a rămas același: 152, dintre care două severe (declarate de către DSP Brașov în 20.04.2021 și 21.04.2021).

Foto: facebook.com/ROVaccinare

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!