La data de 23 octombrie 2021, în intervalul orar 20.00 – 24.00, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au organizat și desfășurat o acțiune pe raza județului Brașov, în vederea verificării modului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului Sars-CoV-2.
Printre obiectivele acțiunii s-au numărat:
- Verificarea modului de respectare a normelor de protecție sanitară, a celor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
- Verificarea modului de respectare a prevederilor legale în vigoare pe timpul stării de alertă în ceea ce privește activitatea agenților economici;
- Informarea cetățenilor cu privire la normele legale dispuse în contextul noilor reglementări legislative și necesitatea respectării acestora, precum și circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei.
De asemenea, au fost instituite filtre rutiere pentru verificarea respectării restricțiilor impuse prin H.G. nr. 1090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au verificat 176 societăți comerciale, 222 locații/obiective și 580 autovehicule.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 209 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 și O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Totodată, polițiștii au reținut 3 certificate de înmatriculare și 9 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.
Pe linie rutieră a fost constatată 1 infracțiuni la regimul rutier, respectiv conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fiind întocmit dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Polițiștii brașoveni vor continua activitățile în vederea verificării modului de respectare a prevederilor legale privind limitarea răspândirii virusului Sars-CoV-2, precum și a tuturor normelor legale în vigoare.