Peste 11 milioane de români sunt inactivi sau șomeri

Peste 11 milioane de români sunt inactivi sau șomeri

În prezent, în România, 7,6 milioane de persoane au o ocupaţie, iar peste 11 milioane de cetăţeni sunt inactivi sau șomeri, potrivit unei analize Economedia.

Recensământul, realizat anul trecut, evidenţiază faptul că procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit faţă de acum 10 ani şi se remarcă o creştere a ponderii populaţiei în vârstă de 65 de ani şi peste.

Populația activă a României a scăzut cu un milion de persoane, în ultimii 10 ani, arată datele din Recensământ 2022 publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).

Din populația totală de 19.053.815 persoane a României, 8.185.049 reprezintă persoane active. Spre comparație, în 2011, din populația totală de 20.121.641 persoane, populația activă era formată din 9.180.337 persoane.

Alte articole:   Ilie Bolojan: Anul trecut am luat cam 1 miliard de euro împrumut săptămânal. Într-o situaţie limită se poate ajunge şi la creşteri de taxe

Din populația activă, 7.688.967 persoane sunt ocupate, iar 496.082 sunt șomeri (majoritatea bărbați). În 2011, populația activă se ridica la 8.507.759 persoane, iar numărul de șomeri la 672.578.

Populația inactivă a rămas constantă

Populația inactivă cuprinde 10.868.766 persoane, doar în scădere ușoară de la 10.941.304 persoane inactive la recensământul din 2011.

Așadar, se observă, în mod îngrijorător, cum scăderea populației României se produce în zona persoanelor active, în timp ce populația inactivă rămâne constantă.

Din cele 10,86 milioane de persoane inactive, elevi/studenți sunt 3.477.027 persoane, iar pensionari sunt 4.288.077 persoane.

În plus, mai există 1.169.829 casnici. De asemenea, sunt 1.049.167 persoane întreținute de altă persoană.

Alte articole:   Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 4 mai

Peste 112 mii de persoane întreținute de stat sau organizații

Totodată, există 112.636 persoane întreținute de stat sau de alte organizații, 273.215 persoane întreținute din alte surse și 498.815 persoane care au declarat „altă situație economică”.

Din totalul persoanelor inactive, pensionarii și beneficiarii de ajutor social reprezentă două cincimi (39,5%), iar elevii și studenții aproape o treime (32,0%).

Datele recensământului arată așadar că doar 7,6 milioane de români au o ocupație în 2022, în timp ce 11,3 milioane de persoane sunt fie inactive, fie șomeri.

Spre comparație, în 2011, din 10,94 milioane de persoane inactive, elevi/studenți erau 2.990.441 persoane, iar pensionari erau 4.268.347 persoane. Mai existau 1.185.676 casnici. De asemenea, erau 1.665.513 persoane întreținute de altă persoană.

Alte articole:   Biletele şi abonamentele RATBV, pentru zona metropolitană, mai scumpe de la 1 mai

Totodată, erau 200.996 persoane întreținute de stat sau de alte organizații, 181.382 persoane întreținute din alte surse și 448.949 persoane care au declarat „altă situație economică”.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

De top în Brașov