
Peste 1.800 de refugiați ucraineni s-au angajat la companii din întreaga țară, potrivit unei situaţii întocmite de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, transmite Agerpres.
Documentul arată că, de la începutul războiului din Ucraina, în România s-au angajat 1.891 de refugiaţi, iar dintre aceştia 50 lucrează la companii din Brașov.
Dintre cei 1.891 de refugiați, cei mai mulți s-au angajat în Capitală (452) și Bistrița-Năsăud (270). Judeţul Arad a oferit locuri de muncă pentru 167 de cetăţeni ucraineni, în timp ce judeţul Timiş a asigurat posturi pentru 126 de persoane din Ucraina.
Alţi 101 cetăţeni ucraineni lucrează în judeţul Ilfov, 87 în Maramureş, 80 în Cluj, 73 în Satu Mare, 69 în Bihor, 53 în Suceava şi 50 în Braşov.
„Nu sunt locuri de muncă special create pentru cetăţenii ucraineni. Peste tot în ţară sunt locuri de muncă disponibile, însă decizia de a se stabili într-un judeţ sau altul aparţine acestora, de la persoană la persoană”, a declarat pentru Agerpres, ministrul Muncii, Marius Budăi.
Numărul total al cetăţenilor din Ucraina care au contracte de muncă în România este de 4.371, însă cea mai mare parte a acestora a obţinut locurile de muncă înainte de 24 februarie 2022.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) transmis vineri, de la declanşarea crizei până joi la ora 24:00, au intrat în România 714.260 de cetăţeni ucraineni.
Foto: Agerpres
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!