
Polițiștii brașoveni au anunțat că arestat preventiv un individ care s-a autosatisfăcut în prezența minorilor!
Perversul a fost încarcerat în arestul IJP Brașov.
Potrivit cms. șef Liviu Naghi, purtătoruil de cuvânt al IJP Brașov, este vorba de un bărbat în vârstă de 27 de ani, este divorțat, are o fetiță și stă cu părinții.
În data de 21 noiembrie, la miezul zilei, o patrulă a Sedcției 5 l-a văzut pe individ care alerga pe B-dul Ștefan cel Mare. În timp ce a fost oprit și era legitimat de oamenii legii, a apărut o mămică cu două fetițe de 10, respectiv 14 ani, care le-a spus că individul se masturbase în fața minorelor, în plină stradă.
Liviu Naghi a precizat că același individ, în data de 28 iunie, a fost văzut mastrubându-se în scara unui bloc de pe strada Alexandru cel Bun, unde a fost văzut de o fetiță, iar în 20 august, a făcut același lucru în fața a trei minore, în liftul unui bloc de pe strada Soarelui.
Polițiștii l-au reținut în data de 21 noiembrie, iar în data de 25 noiembrie magistrații au dipsu arestarea lui preventivă pentru 30 de zile, pentru corupere sexuală de minori și ultraj contra bunelor moravuri. Pentru aceste fapte, bărbatul riscă să stea după gratii cinci ani.