Eveniment

Persoanele fără adăpost, conduse la centre de cazare

Gabriela Bunghez

În contextul avertizării meteo de Cod Portocaliu de ger şi ninsori sub incidenţa căruia se află judeţul Braşov, până joi dimineaţă, agenţii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi cei de la Poliţia Locală au desfăşurat, în aceste zile, activităţi de identificare şi conducere a persoanelor fără adăpost în centrele de cazare.

Astfel, din noaptea de duminică spre luni, polițiștii, în colaborare cu politiști locali, au condus 19 persoane în Centrul pentru Persoane fără adăpost.  Dintre aceștia, 12 au mers singuri, iar 7 au fost aduşi de echipaje ale poliţiştilor şi de ambulanţe.

Alte 30 de persoane îşi găsesc în prezent adăpost la Centrul din Uzina 2.

În Adăpostul de noapte, în regim de urgenţă, pot fi primite, dacă este nevoie, peste 50 de persoane. Cei care sunt aduşi din gerul nopţii sunt mai întâi deparazitaţi şi spălaţi, spune Ioan Mircea Baciu, şef serviciu Centrul pentru Persoane fără Adăpost.

Conducerea unităţii se aşteaptă ca numărul celor aduşi din stradă să crească în următoarele zile.

Ajutați să se intergreze în societate

Cei care doresc să nu mai fie oameni ai străzii pot solicita ajutorul asistenţilor sociali de la centru, care îi sprijină să-şi facă actele, dacă nu au, şi să primească un ajutor social. De asemenea, pot sta pe parcursul zilei în Centrul de zi de Informare şi Consiliere, unde primesc şi mâncare.

De asemenea, sunt ajutaţi să-şi găsească un loc de muncă, moment în care pot primi găzduire la Centrul de tip rezidenţial, unde pot sta 12 luni, cu posibilitatea de prelungire a şederii pentru alte câteva luni. Aici au condiţiile necesare: băi cu duşuri, sală de mese, un oficiu şi chiar şi o sală de lectură şi calculatoare.

Sunt însă şi anumite condiţii pe care trebuie să le îndeplinească cei care solicită ajutorul. În primul rând să nu bea şi să nu fie violenţi cu personalul centrului sau alţi beneficiari.

În prezent, pentru Centrul de zi de informare şi consiliere sunt 17 contracte încheiate. În centrul rezidenţial sunt 24 de persoane.

Foto: arhiva