Pe lângă cele două fete care au fost rănite, și care sunt în stare stabilă, Andrada Mihăilescu și Alexia Sandy, prietenii celei din urmă ne-au spus că prietenul acesteia, și el brașovean, se află într-o stare foarte gravă la Spitalul de arși din București.
Mama brașoveanului Liviu Zaharescu, un tânăr care a absolvit ASE-ul, a trimis un mesaj sfâșietor cătrr prietenii acestuia: „Pentru toți cei care au aflat și pentru toți cei care încă nu știu! Liviu, scumpul meu băiat, este într-o situație critică! Este în stare gravă la Spitalul de Arși în urma incidentului de la Colectiv. A trecut stabil peste primele 48 de ore ceea ce este o bătălie câștigată! A făcut prima operație de grefare de piele. În următoarea săptămână Dumnezeu trebuie să îl ocrotească să NU facă nicio infecţie s-au complicaţie pulmonară! Este puternic şi este un luptător! Să ne rugăm să aibă toată forţa necesară să treacă peste această săptămână!”, scrie Grațiela Zaharescu.
Pe pagina de Facebook a lui Liviu, mesajele de susținere nu mai contenesc. Prieteni sau pur și simplu cunoștințe sunt solidare și se roagă pentru însănătoșirea rapidă a tuturor. Liviu este cunoscut printer prieteni pentru pasiunea lui de a face fotografii în tmpul concertelor. Este concert photographer la Let’s Rock Romania din 2010 și până în prezent.
„Mulţumim tuturor celor care sunt alături de noi şi vă rugăm să nu vă supăraţi dacă nu răspundem fiecăruia în parte. Suntem copleşiţi dar simţim un val de căldură şi energii pozitive care vine de la fiecare dintre voi! Sunt convinsă că şi Liviu îl simte şi asta îl întăreşte şi mai mult să lupte! LIVIU, nu te da bătut! Atâţia prieteni TE AŞTEAPTĂ!!!”, mai spune mama lui Liviu.
Prietenii din Brașov i-au transmis și lui, și Andradei, să vină cât mai repede acasă, la Brașov, la aerul curat de munte.