Un ou din perioada romană descoperit în Anglia conţine încă lichid

Un ou din perioada romană descoperit în Anglia conţine încă lichid

Un ou din perioada romană, descoperit cu câţiva ani în urmă în oraşul Aylesbury din centrul Angliei, conţinea încă lichid.

Edward Biddulph, manager de săpături la Oxford Archaeology, a confirmat, la solicitarea DPA, că, potrivit specialiştilor, lichidul din interiorul oului este format din albuş şi gălbenuş, amestecate.

O tomografie computerizată a confirmat prezenţa lichidului, precum şi a unei bule de aer.

Scanarea a fost efectuată în urmă cu câteva luni pentru a clarifica modul în care oul, probabil de găină, ar putea fi conservat cel mai bine.

Oul ar fi fost descoperit într-o groapă cu apă din care aceasta ar fi fost extrasă pentru fabricarea berii. Este posibil ca oul ajuns în groapă să fi fost o ofrandă adusă între anii 270 şi 300 e.n.

Alte articole:   Programul Noua Casă. Cât este rata la un apartament de 70.000 de euro?

Alte ouă descoperite în acelaşi loc s-au spart după ce au intrat în contact cu aerul, un lichid cu un miros sulfuros pătrunzător scurgându-se din ele.

Oul are un potenţial uriaş de cercetare”, a declarat Biddulph.

Acest ou, care a supravieţuit vreme îndelungată, poate răspunde la întrebări privind modul în care astfel de obiecte pot fi conservate, dar şi la specia din care făcea parte găina şi la păstrarea şi folosirea păsărilor în perioada romană.

Pe lângă ouă, în timpul săpăturilor efectuate între 2007 şi 2016 a fost descoperit şi un coş rar, care ar fi conţinut pâine.

Biddulph a precizat că este posibil ca obiectele să fi fost plasate în groapă drept ofrandă pentru lumea de dincolo, în cadrul unei procesiuni funerare.

Alte articole:   Volei feminin: Corona Brașov, învinsă categoric în sferturile Cupei României

Sursa: stirileprotv.ro

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov