Percheziţii la un penitenciar, în această dimineaţă

mascatiPoliţiştii brașoveni efectuează două percheziţii la persoane bănuite de înșelăciuni prin metoda „Accidentul”. Sunt puse în aplicare patru mandate de aducere.

În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale Brașov efectuează  două percheziții în penitenciarul Tulcea. Activităţile, desfăşurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria  Brașov, vizează probarea activităţii infracţionale a unui grup care ar fi înșelat mai multe persoane prin metoda „Accidentul”.

Grupul era format din persoane deținute în penitenciar și complici din afară, care contactau victimele telefonic, prezentându-se drept avocat sau rude ale victimelor. Aceştia le aduceau la cunoștință faptul că o rudă a lor sau o cunoștință ar fi fost implicată într-un accident de circulație și au nevoie urgent de bani, pentru a  scăpa de închisoare. Sumele de bani solicitate astfel erau trimise pe numele complicilor, prin intermediul unor companii de servicii financiare prin transfer de bani.

Alte articole:   Românii nu mai au nevoie de viză pentru Thailanda

În cauză, vor pune în executare 4 mandate de aducere. Activitățile desfășurate în acest dosar penal au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliţia Română.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate