Eveniment

Percheziții la Braşov și în alte județe după depistarea de mărfuri contrafăcute

Gabriela Bunghez

Poliţiştii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au efectuat marţi, 11 aprilie, percheziţii în Braşov, la persoane bănuite de punere în circulaţie a mărfurilor contrafăcute şi evaziune fiscală.

Acţiunea a cuprins 23 de percheziţii domiciliare în județele Braşov, Cluj, Mureș, Suceava, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Hunedoara, Sibiu, Sălaj și Alba, la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, precum și la domiciliile persoanelor ce coordonează activitatea acestora, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

 „Din cercetări a reieșit că, atât în mediul on-line, cât și în mod direct, reprezentanții unei societăți comerciale, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, care deține în regim de franciză 25 de magazine în toată țara, ar fi comercializat pe piața internă produse de curățenie sub mărci consacrate, susceptibile a fi contrafăcute, fără acordul titularului de drepturi. De asemenea, s-a constatat că respectivele produse s-ar fi comercializat cu preț mult inferior în comparație cu cel practicat în cazul produselor originale, iar cu ocazia încasării contravalorii produselor în cauză, ar fi fost emise bonuri fiscale pentru alte produse decât cele achiziționate”, se rată în comunicatul transmis de Poliţia Română..

Operaţiunea a avut drept scop documentarea şi investigarea activităţii infracţionale a persoanelor implicate, identificarea de bunuri şi înscrisuri folosite la săvârşirea de infracţiuni sau rezultate din acestea, indisponibilizarea produselor susceptibile a fi contrafăcute, audierea persoanelor implicate, precum și dispunerea altor măsuri procesuale care se impun.

La acțiune au participat polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Brașov, Cluj, Mureș, Suceava, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Hunedoara, Sibiu, Sălaj și Alba.