Pentru artisul brașovean Romeo Cențiu arta este o împlinire a sufletului. Investind timp în educația copiilor prin ateliere de meșteșugărit asigurăm un viitor creativ celor mici. Un artist cu greu poate gândi lumea fără creativitate, culoare și bucuria lucrărilor realizate de el.
Cu ceva timp în urmă, într-o frumoasă zi de 1 iunie, participam alături de alți artizani brașoveni cu ateliere creative în cadrul unui eveniment adresat celor mici.
Piața răsuna de glasurile celor mici, bucuroși că pot participa la atât de multe ateliere. La un stand alăturat, o mulțime de copii înconjurau artistul care pur și simplu nu se mai vedea. Atât de multă bucurie și veselie la acel stand încât musai să cunosc artistul. Am așteptat să aibă un moment de liniște și am intrat în vorbă. Se citea pe chipul lui, deși obosit, bucuria de a lucra cu cei mici. Am intrat în vorbă și așa am cunoscut un om dedicat artei: sculptură, mozaic, modelaj în lut, pictură și diverse alte activități creative.
Ne-am regăsit în diverse proiecte meșteșugărești, în ateliere pentru cei mici, cu demonstrații de lucru, expoziții. În povești frumoase păstrate în lut.
Azi vă invit să pătrundeți în lumea lui Romeo Cențiu.
De o modestie ce caracterizează toți meșterii cunoscuți, cu greu am reușit să pătrund în lumea lui.
De curând am trecut pragul atelierului lui, amenajat foarte frumos intr-un garaj de casă. Pe masă o mulțime de lucrări ale copiilor, le pregătise să le ia cei mici, o sculptură în lucru într-un colț, o ramă pe un perete, o masă veche cu multe cărți așezate pe ea. Pe un raft câteva lucrări mici, migălite îngrijit, două, trei picturi intregeau decorul.
Suprizele abia acum aveau să înceapă.
Mă invită să cobor câteva trepte, un pisoi cafeniu o ia înaintea noastră, și pătrundem într-o galerie de artă. Aveam să aflu că avuseseră deja două vernisaje în acel loc. O parte din tablouri se aflau pe pereți și într-un colț aproape de tavan așezat cuminte un scaun roz. Viziune artistică. Artiștii mereu inventivi, cu idei fantastice și cu viziuni greu de înțeles uneori.
Îmi povestește cu pasiune cum arăta acel loc înainte să îl amenajeze, îmi arată și poze, de nerecunoscut. S-a gândit să ofere artiștilor un loc de expunere, o mică galerie de artă. Recunosc că nu aveam cunoștință de acel loc. Minunată idee!
Azi aflăm povestea lui Romeo Cențiu, sculptor brașovean, pasionat de artele plastice și de ateliere pentu copii.
Bună Romeo, unde ne aflăm acum?
Romeo: Bună, ne aflăm într-un mic atelier de artă, unde ne jucăm cu copiii, iar eu sunt un artist în timpul liber. Numele meu este Romeo Centiu, brașovean, născut în Brașov, crescut în Brașov, chiar în această casă unde se află atelierul.
Când ai început să creezi? Care au fost primii pași?
Romeo: Cred că de mic am început. Cât de mic? Când am putut să țin un cuțit în mână și să cioplesc primul băț. 5-6 ani. Ai mei părinți nu au știut să mă îndrume dar am descoperit singur în timpul liceul Palatul copiilor unde am făcut sculptură în lemn. A urmat Școala Populară de Artă. La sculptură în lemn l-am avut ca profesor de dl Neuvirt Ioan. Un mare meșter. La Școala Populară de Artă am urmat sculptură cu dl Daicu Nicolae. După care a urmat și o perioada de inginerie ca să mă pot întreține. Și acum tot ca hobby țin ateliere de modelaj în lut pentru copii, facem modelaj în lut, ceramică.
Ce le place cel mai mult copiilor să modeleze?
Romeo: Aproape orice, imaginația este mai importantă decât cunoașterea, iar copiii în prezența lutului își dau frâu liber imaginației și fac tot ce le trece prin cap, de la animăluțe, roboți, planete.
Cu ce se începe în modelajul în lut?
Romeo: Cu bucurie. Cu bucuria jocului. Nu este o tehnică anume. Lutul este atât de maleabil încât prinde formă orice idee. Copiii cu lut poate să facă abosolut tot ce le trece prin cap, orice își imaginează, și sunt foarte pasionați. Eu doar le arăt câte un pic la cei care chiar au nevoie, dar în general nu au nevoie.
De la ce vârstă se poate începe modelajul în lut?
Romeo: În principiu de la grădiniță, 5-6 ani, deja un copil se joacă cu plastilină, este același lucru.
Ce este lutul?
Romeo: Lutul este materia prima pentru aproape orice, de la jucării, vase, cărămizi, case, blocuri, orice se poate face din lut, inclusiv castele.
Ai avut vreo expoziție până acum?
Romeo: Da, doar de grup, cu Școala Populară de Artă. Am avut în acea lucrare o pisică, în mărime naturală, a fost expusă la Centrul Cultural Reduta în hol. După care cineva atât de mult a îndrăgit acea pisică încât a trebuit să i-o fac cadou.
Care a fost prima ta lucrare remunerată?
Romeo: Da, da. A fost o chestie care chiar mi-a dat cumva aripi. Eu făceam niște figurine mici de lemn, și dl Neuvirt avea o tarabă în Piața Sfatului. Cineva a venit și i-a arătat că vrea un totem de 2 m înălțime cu trei figurine una peste alta. Și m-a întrebat dacă pot să îl fac. Mi-a adus un buștean de plop, aici acasă și m-a întrebat câți bani să îmi dea.
Păi m-am gândit câți bani să îmi dea? Nu știam. Eram în liceu.
M-am gândit cam câte zile îmi ia să o fac. După care l-am întrebat pe tata cât primește un muncitor la fabrică și ăla a fost prețul pe care l-am cerut. Beneficiarul a fost foarte încântat de preț.
A fost plata unui muncitor pe cinci zile. L-a expus în Poiana Brașov. El cu alți meșteri au făcut niște iglu-uri de lemn și acoperite cu zăpadă, a fost foarte fain. Imediat după revoluție a fost.
Ce ai făcut cu primii bani câștigați?
Romeo: De regulă îmi luam cărți, cu primii bani am mers pe Republicii la tarabe și mi-am luat cărți. Banii nu s-au lipit de mine.
În acest atelier unde ne aflăm sunt multe cărți, sunt modelaje lucrate de copii și de tine. Și tot în acest atelier se află ceva inedit. Ne aflăm aici într-un garaj, un fost garaj, se coboară pe niște scări și se ajunge în beci. Tu ai transformat acest beci în galerie de artă.
Romeo: Beciul a ajuns galerie de artă printr-o întâmplare fericită. Un prieten care avea nevoie de atelier m-a întrebat dacă poate să îl folosească. După care când a văzut beciul cât de mare e și cât de înalt, a zis că ar vrea să facă galerie aici, și l-am lăsat să facă. Am avut deja două vernisaje aici. Primul a fost de grafică cu Ema Voinescu având-o pe Alexandra Ardelean de la Muzeul de Artă curator. A doua a fost Timea Urs cu pasteluri. La vernisaj era plin aici, au fost peste 50 de oameni. Cu muzică, cu mici atenții. Vernisajul s-a încheiat cu un foc de tabără în grădină și cu cântece la chitară până la 2 noaptea.
Pentru mine ăsta a fost visul copilăriei, să am un spațiu artistic, să am un loc unde să pot preda copiilor și unde să se întâmple evenimente artistice.
Ai copii?
Romeo: Da. Două fetițe. Cu ele am început seria atelierelor pentru copii. Le place lutul.
Care a fost cea mai mare lucrare, cea care te-a provocat cel mai mult?
Romeo: Înafara de acel totem care a fost expus atunci în Poiană am mai făcut unul asemănător în Piatra Craiului, am cioplit la el câteva zile, cred că se mai află acolo.
Cum te definești tu ca artist?
Romeo: Sculptor. Sunt sculptor. Deși am studiat și pictură și ceramică, tot sculptura este cea care m-a atras cel mai mult.
Ce simți când cioplesti?
Romeo: Este o stare care nu se poate descrie. În principiu îmi fac o idee cam ce ar vrea să iasă. Dar se poate întâmpla să nu iasă ceva ce mi-am dorit, să iasă ceva și mai frumos. Îmi fac și schiță înainte să mă apuc de o lucrare. Îmi fac un plan și o schiță.
Unde se află lucrările tale?
Romeo: Împrăștiate. Au ajuns și prin străînătate, dar sub formă de cadouri. Nu a fost ceva din care să și câștig bani să pot să trăiesc din așa ceva, cu toate că s-ar putea să ajung la asta. Unele lucrări sunt chiar frumoase.
Crezi că în România se poate trăi din artă?
Romeo: Teoretic se poate și practic, pentru cine are dăruirea de a face lucrul ăsta și cine poate să și facă chestii care să se și vândă. Dacă faci lucruri care doar ție îți plac s-ar putea să nu se vândă și să nu ai cum să trăiești din asta.
Părințîi te-au susținut în artă? În România în general părinții își îndrumă copiii spre profesii din care să poată trăi.
Romeo: Am trăit și eu această dramă. M-am pregătit să dau la arte plastice. După ce am încercat odată și când am văzut cât de greu se intră, am preferat să mă fac inginer și să rămână arta doar ca o pasiune. Să nu fac o meserie din artă. Nu îmi pare rău, nu. Pentru că a rămas pasiune și acum am și spațiul ăsta în care pot să lucrez. Chiar nu simt nevoia să fiu așa zis profesionist.
Te-am urmărit în timpul atelierelor cu cei mici, care este cea mai mare satisfacție pe care o ai?
Romeo: Fericirea lor, când îi văd cum se bucură, iar copiii chiar se bucură. Îi văd cum stau în jurul meu și se joacă, sunt atât de pasionați, încât e cea mai mare fericire și pentru mine.
AI planuri de viitor?
Romeo: Bineînțeles, îmi doresc să evoluez în artă. Cu pași mărunți îmi urmez destinul.
Pe când prima expoziție și în ce ar constă?
Romeo: În principal în sculptură și probabil chiar aici în această galerie.
Te-am întâlnit în curtea Școlii Populare de Artă lucrând la un mozaic.
Romeo: Sunt încă elev al Școlii Populare de Artă la sculptură ceramică, iar mozaicul face parte din sculptură.
Care este tehnica mozaicului?
Romeo: Mozaicul este o tehnică prin care se crează o imagine din faianță colorată și care se aplică pe o placă de beton. Faianța se sparge înainte, avem clești cu care spargem și se face ca un golben. Piesă cu piesă se așează pe o hârtie pe care avem desenul făcut înainte, după care se lipește o folie autocolantă, se întoarce și se toarnă ciment. Se face o placă de 5 cm de ciment, cu o plasă de sârmă ca să susțină, după care se fac rosturile, după ce se întărește și se poate lipi pe tencuiala casei. Mozaicul este o tehnică ce rezistă la exterior.
Ai acum o lucrare expusă într-o expoziție de grup
Romeo: Da, lucrarea se află acum expusă în fața Primăriei Brașov. A fost întâi la Bastionul Țesătorilor, a urmat un popas la Feldioara în Cetate, acum se află în fața Primăriei Brașov după care le putem lua acasă. O voi aduce aici. Am avut o floare, de fapt nu, sunt două cale.
Ai vreun regret în această activitate?
Romeo: Un regret nu cred că am, nu am de ce. deși mi-aș fi dorit să urmez o carieră artistică, mă bucur că am primit această viață, nu pot să zic că regret. Din contră. Am planuri de viitor să fac lucruri frumoase. În principal cu copiii și pentru copii. Ei sunt cei mai mari artiști.
Dacă fetițele tale ar dori să urmeze o carieră artistică, ce le-ai spune?
Romeo: Clar le-aș susține, cu toate că știu că e greu, le-aș susține. E o împlinire a sufletului. Să fii artist înseamnă să fii un om împlinit sufletește în primul rând, chiar dacă material trăiești un pic mai greu, dar nu neapărat. Dacă știi să te descurci prin hățișurile vieții poți să trăiești bine și ca artist. Chiar se poate.
Mulțumim Romeo!
Romeo: Eu vă mulțumesc!
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI