Eveniment

Pensionare anticipată, fără penalizare, în domeniul feroviar. Cine va beneficia

Gabriela Bunghez

Mai multe categorii de persoane care au avut atribuţii şi responsabilităţi în siguranța circulației feroviare beneficiază de pensionare anticipată, fără penalizare.

Peste 60 de meserii din domeniul feroviar au fost incluse de Mininisterul Transporturilor pentru pensionare anticipată.

Ministerul Transporturilor a publicat lista modificată a meseriilor importante pentru siguranța feroviară care pot beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu cinci ani. Asta, doar în condiții de vechime suficientă și fără penalizare.

După numeroase modificări, Ministerul Transporturilor a ajuns la forma finală a meseriilor și funcțiilor cu atribuții și responsabilități în siguranța circulației feroviare sau cu metroul.

Sorin Grindeanu a aprobat prin Ordin de ministru această listă.

Spre deosebire de listele anterioare, lista aprobată prin Ordinul 1561 din 13 septembrie 2022, conţine:

  • 64 de meserii/funcții pe zona feroviară
  • 14 meserii/funcții pe zona de transport cu metroul, relatează clubferoviar.ro.

Potrivit Legii Statutului Personalului Feroviar care va intra in vigoare la 1 ianuarie 2023, persoanele cu activități menținute în Ordinul de ministru de mai sus se pot pensiona mai devreme cu cinci ani (fără a fi penalizate) dacă îndeplinesc și condiții de vechime în meseria/funcția respectivă.

„Personalul feroviar, care a realizat stagiul complet de cotizare, potrivit legii, din care cel puțin 30 de ani în activitățile prevăzute la art. 35, are dreptul la reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 ani fără aplicarea procentului de diminuare a cuantumului pensiei stabilit de lege”, potrivit documentului.

Prima formă a listei de meserii a fost realizată în decembrie 2020, deci aproape cu doi ani în urmă.

Lista este disponibilă integral AICI.

Foto: arhiva/B1TV

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI