Curtea de Apel Braşov a decis, marţi, reducerea pedepselor în cazul a patru interlopi din Braşov condamnaţi pentru lipsire de libertate, şantaj şi aderare la un grup infracţional, într-un dosar al unei grupări de falsificatori de carduri care avea legături cu ”clanul Sportivilor“.
Judecătorii Curţii de Apel Braşov au decis diminuarea pedepselor în cazul interlopilor Costică Onicel, Nicolae Valentin Dorobanţ, Ştefan Cheţea şi Adrian Cotos, membri ai unei grupări care se ocupa de infracţiuni informatice, fraude cu cărţi de credit, precum şi de infracţiuni de violenţă sau contra patrimoniului.
Astfel, potrivit Mediafax, Costică Onicel a primit o pedeapsă de şase ani şi zece luni de închisoare pentru infracţiuni de lipsire de libertate şi şantaj, faţă de opt ani, cât primise iniţial în urma deciziei Tribunalului Braşov din 28 mai 2012. Nicolae Dorobanţ a primit trei ani şi nouă luni de închisoare pentru aderare la un grup infracţional, faţă de cinci ani cât primise iniţial, iar Ştefan Cheţea a primit cinci ani şi patru luni de închisoare, faţă de opt ani. Cel de-al patrulea inculpat, Adrian Cotos, a primit o pedeapsă de patru ani şi şase luni de închisoare, faţă de opt ani, cât primise iniţial, la care instanţa a adăugat un spor de trei ani şi şase luni închisoare, urmând ca inculpatul sa execute în final pedeapsa principală de opt ani de închisoare.
Poliţia Judeţeană Braşov a anunţat, miercuri, într-un comunicat, că doi dintre condamnaţi – Costică Onicel şi Nicolae Dorobanţ – au fost depistaţi în municipiul Braşov, ei fiind reţinuţi de poliţişti şi încarceraţi la Penitenciarul Codlea, ceilalţi doi nefiind încă găsiţi.
În 27 aprilie 2011, procurorii DIICOT Braşov au făcut 22 de percheziţii vizând o grupare infracţională constituită din 16 persoane şi coordonată de către Ştefan Cheţea, din Braşov şi Radu Cristian Roşca, din Bucureşti, cunoscut ca lider al ”clanului sportivilor”.
Activitatea infracţională a grupăriiera structurată pe două paliere infracţionale, membrii reţelei ocupându-se de infracţiuni informatice, fraude cu cărţi de credit, precum şi de infracţiuni de violenţă, lipsire de libertate şi şantaj, în vederea obţinerii unor importante sume de bani.
Astfel, potrivit procurorilor DIICOT Braşov, în noaptea de 28 spre 29 ianuarie 2011 una dintre victimele grupării a fost sechestrată timp de mai multe ore la locuinţa lui Adrian Cotos. Victima a fost bătută, electrocutată şi chiar strangulată de inculpaţi pentru a o determina să le plătească suma de 25.000 de euro. O altă victimă a fost ameninţată cu un pistol şi lovită în mod repetat, în timp ce se afla în locuinţa sa, pentru a plăti suma de 30.000 de euro.
De asemenea, membrii grupării s-au implicat şi în activităţi de skimming şi de montare a unor dispozitive artizanale pentru controlul jocurilor electronice de tip „video multigame HOT SPOT”, în acest scop gruparea infracţională din Braşov apelând la liderii ”grupării sportivilor” din Bucureşti. În februarie 2011, prin montarea şi folosirea unui astfel de dispozitiv la un aparat de jocuri instalat în incinta unui bar din Braşov, Ştefan Cheţea a generat un câştig de 12.000 de lei.