Eveniment

Pedeapsă mai mare pentru o directoare de bancă după ce atacat doi bătrâni cu ciocanul de șnițele

Sebastian Dan

roxana munteanu webFosta directoare la Piraeus Bank Braşov, Roxana Munteanu, a fost condamnată definitiv pentru tentativă de omor (amănunte AICI) de către magistrații Curții de Apel.

Aceștia au decis astăzi majorarea atât a pedepsei privative de libertate, cât și a daunelor pe care trebuie să le plătească victimelor.

Instanța a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, de Roxana Totu (fostă Munteanu) şi de părţile civile Hlevca Delia Daniela şi Hlevca Mircea Radu împotriva sentinței penale a Tribunalului Braşov. Magistraţii  nu au fost de acord cu circumstanţele atenuante referitoare la cuantumul pedepsei principale aplicate fostei directoare de bancă şi nici cu daunele morale acordate victimelor.

În acest context, judecătorii de la Curtea de Apel Brașov au decis majorarea pedepsei aplicate Roxanei Totu de la 5 ani închisoare la 7 ani şi 6 luni închisoare. De asemenea, aceasta este obligată la plata unor daune morale mai mari către Hlevca Delia Daniela şi Hlevca Mircea Radu, de la câte 5000 de euro pentru fiecare, la câte 7500 de euro pentru fiecare.

O altă decizie a instanţei a fost restituirea unui cuţitul folosit de inculpată la săvârşirea faptei, aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului Braşov şi a dispus restituirea acestuia către prorpietari, respectivi victimele fostei direcoare de bancă.

Sentinţa este definitivă.