Politică

PDL-iştii braşoveni protestează mascaţi în popular-europeni

Sebastian Dan

Am primit un comunicat de presă din partea unei Asociaţii intitulate „Braşovul Popular European“. Din pozele ataşate la e_mail, se vede clar că, de fapt, ieşirea este una politică, organizată de PDL.

Trebuie remarcat faptul că se face lobby pe faţă unei investiţii private, direct interesat fiind unul dintre acţionarii ziarului PDL Transilvania Expres, Bogdan Marinescu. Ziarul cu pricina s-a mai remarcat în campanii de genul aceleia în care Fundaţia ziarului a făcut bani din vândut magnolii, dar şi prin faptul că foşti şi actuali acţionari au fost sau au rămas consilier locali/judeţeni PDL, unii apreciaţi  de ANI ca fiind incompatibili, prin faptul că au făcut afaceri exact cu instituţile publice unde activau.

Am primit de la reprezentantul  acestei Asociaţii, Lucian Bălan, un comunicat de presă, pe care îl redăm integral. Am încercat să aflăm mai multe despre asociaţia lor chiar de pe site-ul  asociaţiei, dar care nu este funcţional…

„Asociația Brașovul Popular European își exprimă îngrijorarea față de atitudinea agresivă și arogantă cu care noua majoritate din Consiliul Local Brașov abordează ședințele de plen. Nu mai departe de vineri, noua majoritate formată din USL-PPDD-UDMR a amânat dezbaterea a trei hotărâri. Acestea vizau derularea proiectului Centrului de Dezvoltare şi Cercetare Aplicată „Transilvania Motorland” și a proiectului privind parcarea supraetajată din Poiana Brașov. Proiectele au fost iniţiate și pregătite timp de aproape doi ani și au termen de depunere la finalul lunii iulie. Pentru că nu se va putea respecta acest termen, Brașovul riscă să piardă investiții europene de peste 30 de milioane de euro. Motivul amânării, invocat de PSD-istul Mihai Ghirdă liderul grupului de consilieri USL-UDMR-PPDD, a fost că nu a avut timp să studieze documentaţia.

Considerăm că aceatsă abordare, profund nedemocratică, nu servește interesul brașovenilor. Le cerem aleșilor locali să nu uite că votul cetățeanului îi obligă să-și facă datoria față de oraș și de locuitorii lui. Le cerem aleșilor locali să lase deoparte lupta politică și să își exercite mandatul administrativ. Brașovul trebuie să își continue dezvoltarea indiferent de partidele aflate la putere.
 Brașovul Popular European este un ONG cu membri preponderent tineri. Recomandăm aleșilor locali să uite de obieciurile trecutului și să aibă o abordare politică modernă în care accentul să se pună pe capacitatea de a dezvolta proiecte în folosul comunității și nu pe lupte sterile de orgolii. De aceea Brașovul Popular European a demarat un protest civic, împotriva politicenilor care ignoră legile și nevoile oamenilor și acționează doar pentru interesul personal. Chemăm alături de noi ONG-uri și structuri civice, precum și pe toți oamenii onești, de bună credință, cărora le pasă de comunitatea lor și care vor să apere Brașovul“.