Din judeţ

Paznic de magazin, bătut de un hoț prins în flagrant

Sebastian Dan

Polițiștii din Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”furt” și „lovirea sau alte violențe”. În data de 22 septembrie, în jurul orei 14.30, un agent de securitate care își desfășura activitatea în cadrul unei societăți comerciale, a verificat bagajele a doi clienți, un bărbat, în vârstă de 42 ani și o femeie, în vârstă de  46 ani, după ce aceștia au trecut de linia caselor de marcat, constatând faptul că dețin produse pentru care nu au putut prezenta bon fiscal.

„La un moment dat, bărbatul de 42 ani, ar fi adoptat un comportament recalcitrant și l-ar fi agresat fizic pe agentul de pază, lovindu-l cu pumnul în zona feței. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, scms. Alina Maria Ivan.