Eveniment

Patru brașoveni suspecţi de vânătoare ilegală în Prahova

Gabriela Bunghez

Un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului Județean Prahova a depistat în zona Stânei Țigăi – Releu Bratocea, miercuri, patru bărbați cu un autovehicul de teren ce aveau arme de vânătoare asupra lor, potrivit unui comunicat al I.J.J. Prahova, citat de Observatorul Prahovean.

În urma verificării autovehiculului, jandarmii au descoperit 3 arme de vânătoare și mai multe cartușe ce apartineau lui Adrian B. de 46 de ani, Andrei P. de 26 de ani, Gheorghe D. de 41 de ani și Gheorghe P. de 56 de ani, toți cu domiciliul în municipiul Brașov. Cei patru bărbați aveau autorizații de vânătoare valabile însă pentru alt fond de vânătoare.

Armamentul și muniția au fost ridicate și predate serviciului de profil din cadrul I.J.P. Prahova, în vederea continuării verificărilor.

Celor patru bărbaţi li s-a întocmit proces verbal de sesizare pentru fapta susceptibilă a fi tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizația de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condițiile legi de gestionar, pentru fondul cinegetic, care a fost înaintat colegilor de la postul de poliție Măneciu, județul Prahova, în vederea continuării cercetărilor.