Eveniment

Pătrașcu către Coliban, pe tema poluării: Brașovul are nevoie soluții, nu de discursuri și Forumuri ale Orașelor Verzi

Sebastian Dan

Subprefectul Lucian Pătrașcu critică municipalitatea brașoveană pentru că nu întreprinde nimic concret în sensul diminuării poluării existente în urbea de la poalele Tâmpei.

„Deși Primăria a fost câștigată de actualul primar pe teme de mediu, după un an și jumătate de mandat Brașovul s-a ales doar cu un forum unde s-a discutat, băut cafele și mâncat pe banii contribuabililor și… cam atât. Mirosul din oraș nu a dispărut, așa cum a promis useristul din fruntea administrației locale. În oraș nu s-a redus poluarea, parcurile mult promise nu sunt pe nicăieri. Mai mult decât atât, din cauza Municipiului Brașov, statul român riscă amenzi usturătoare din cauza gropilor de gunoi neconforme”, a declarat Pătrașcu întro conferință de presă.

Dacă celelalte UAT-uri din județ s-au mișcat bine, unele au închis gropile de tot cum este cazul Primăriei Săcele sau a celei de la Zărnești, unde lucrările sunt realizate în proporție de 80%, Brașovul condus de primarul Allen Coliban nu a făcut deloc pași în acest sens.

„Este singurul primar din județ care s-a mișcat în ritm de melc. Din păcate, cei care vor avea de suferit la acest capitol sunt brașovenii. Ei plătesc taxe și impozite, ei inhalează praful din oraș, ei se îmbolnăvesc din cauza poluării. Singurul lucru concret pe care l-a realizat primarul USR a fost prezența sa în live-urile de pe Facebook. Practic, reducerea poluării la Brașov «s-a făcut» online, pe rețelele de socializare. Să nu uităm nici construcțiile haotice în zone verzi ale Municipiului care continuă să fie ridicate în pofida declarațiilor populiste făcute de primar la început de mandat”, .

În acest context, există totuși și o veste bună, spune liderul organizației municipale a PSD: în județul Brașov vor demara procedurile de construire și dare în folosință a unui Centru de Management Integrat al Deșeurilor. Această facilitate industrială de separare a deșeurilor ce provin de la populație, are scopul de a recicla cât mai mult din deșeuri.

Astfel, la groapa de gunoi, vor ajunge doar deșeurile ce nu se pot cu adevărat recicla. Și, odată cu pornirea acestei facilități, va dispărea, sperăm noi, și problema gropilor de gunoi, în sensul că vor fi mult mai mici cantitățile de deșeuri nereciclabile care vor fi efectiv depozitate acolo. Acest proiect este în faza de identificare a locației precise în care această facilitate va fi poziționată. Este o veste bună pentru brașoveni.

Centrul de Management Integrat al Deșeurilor va rezolva parțial problemele de mediu, pe care administrația Coliban nu le poate rezolva, deși ne-am fi așteptat din partea primarului, fost senator, fost președinte al Comisiei de Mediu, să dovedească și o bună punere în practică a lucrurilor pe care le vehicula pe social media în timpul campaniei electorale. Și o voință politică mai mare.

Dar, din păcate, afirmă social-democratul, pentru noi, brașovenii, politicile de mediu, tot ceea ce USR-ul a clamat în timpul campaniei electorale pe această temă, a rămas doar în stadiul declarativ. Activismul și discursul politicianist fără substrat nu vor face mirosul să dispară. Și nici nu diminuează poluarea cu particule PM 10 și PM 2,5.

„Brașovul are nevoie rapid de soluții, nu de discursuri pe teme de mediu și Forumuri ale Orașelor Verzi care blochează centrul orașului împiedicând cetățenii să-și desfășoare temporar activitățile. Remarcăm că pentru administrația publică locală, în acest moment, problemele de mediu pleacă din stadiul de proiect și se sting în stadiul de studiu de fezabilitate. Și asta în dauna cetățenilor”, mai spune Pătrașcu.