A patra tabără de schi adaptat persoanelor cu dizabilități ajunge pe pârtia Bradul din Poiana Brașov

A patra tabără de schi adaptat persoanelor cu dizabilități ajunge pe pârtia Bradul din Poiana Brașov

Cea de-a patra tabără de schi dedicată persoanelor cu dizabilități ajunge pe pârtia Bradul din Poiana Braşov.

Între 31 ianuarie și 2 februarie va avea loc, pe pârtia Bradul din Poiana Brașov, cea de-a patra tabără de schi dedicată persoanelor cu dizabilități din sezonul 2023-2024.

Tabăra este organizată de Caiac SMile, în parteneriat cu Ana Hotels Sport Poiana Brașov și Discover Poiana Brașov by Ana Teleferic.

Echipa asociației sătmărene, alături de salvamontiștii de la Salvamont Brașov – Poiana Brașov, este prezentă în fiecare dintre aceste zile pe pârtie, între orele 12:00 – 15:00, și va schia alături de persoanele cu dizabilități.

George Baltă, fost rugbist de performanță care, în urma unei accidentări în timpul unui meci de pregătire din martie 2006 a rămas imobilizat într-un scaun rulant, și Ionuț Filișan, antrenor de tenis în scaun rulant la clubul Dinamo București, vor fi prezenți pe pârtia Bradul în cele trei zile ale taberei de schi adaptat.

Toate persoanele cu diferite tipuri de dizabilități, indiferent de natura lor, și care doresc să participe la activități, fie că au mai schiat sau vor fi la prima experiență de acest fel, sunt invitate să se înscrie prin completarea acestui formular de pe site: https://forms.gle/WiSrTwZ5vccBwhdUA.

Alte articole:   MApN: Continuă campania de recrutare pentru soldaţi şi gradaţi profesionişti. Peste 3.800 de posturi vacante

Momente emoționante pe pârtii: familiile tinerilor cu dizabilități au schiat împreună

Pe cele trei pârtii pe care au ajuns până acum în acest sezon, la Buscat, Cheile Grădiștei și Vatra Dornei, tinerii cu dizabilități au putut să se bucure de zăpadă alături de frații și părinții lor, pentru prima dată. Iar, în Cluj, tinerii cu deficiențe de vedere au schiat ghidați de antrenorii asociației din Satu Mare de-a lungul unui traseu creat special pentru ei.

”Ceea ce mi-am dorit extrem de mult pentru acest sezon a fost să aduc familiile împreună. Sunt multe situațiile în care în familie este și un membru cu dizabilități și niciodată acea familie nu a reușit să schieze. Și am reușit. La Cheile Grădiștei l-am plimbat pe Matei în monoschi în timp ce sora lui, Amelia, a fost mereu alături de noi. Și au mai fost și Denis și Cosmin, și Ares și Ciprian, tot exemple minunate. La Vatra Dornei l-am revăzut pe călugărul de la Mănăstirea Putna, care a schiat pentru prima dată alături de noi, în ediția trecută a taberelor. Sunt multe povești frumoase pe aceste pârtii”, a declarat Ionuț Stancovici, președintele asociației Caiac SMile.

Alex Dima, Ana Maria Brânză, Mirela Retegan și ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului Ștefan Radu Oprea au fost pe pârtia de la Cheile Grădiștei pentru a schia alături de persoanele cu dizabilități.

Alte articole:   Florin Piersic, primul mesaj de la internarea în spital: Sunt viu, mai am de spus multe poveşti minunatului meu public

Tinerii care au fost prezenți în tabăra de la Cheile Grădiștei au alunecat pe pârtie alături de antrenorii și voluntarii Asociației Caiac SMile, dar și alături de sportivi și personalități publice care susțin accesibilizarea pârtiilor din România. Cu toții au venit special la Cheile Grădiștei pentru a da o mână de ajutor și a schia împreună cu tinerii cu nevoi speciale.

De altfel, Alex Dima, Ana Maria Brânză și Mirela Retegan au participat și în trecut la activitățile organizate de Caiac SMile și s-au implicat în susținerea persoanelor cu dizabilități sau a celor provenite din medii defavorizate care au participat la activitățile sportive organizate de asociația din Satu Mare, atât iarna, cât și vara.

Elevator pentru cei care nu pot părăsi locuința

Noutatea acestei ediții este că asociația sătmăreană poate oferi, la cerere, asistență la domiciliu pentru persoanele cu dizabilități care locuiesc în imobile neadaptate sau parțial adaptate. Astfel, voluntarii Caiac SMile vor veni cu un elevator special, îi vor coborî și urca pe cei aflați în dificultate și îi pot ajuta inclusiv cu găsirea unui mijloc de transport pentru a ajunge pe pârtie. Cei care doresc ajutor, sunt rugați să sune la numărul de telefon: 0760 291 669.

Alte articole:   VIDEO DRDP Braşov: Restricții de circulație pe Autostrada A1, în zona viaductului Săcel

În primele trei tabere de schi desfășurate în acest sezon, cele de la Buscat (jud. Cluj), Cheile Grădiștei (jud, Brașov) și Vatra Dornei (jud. Suceava) au schiat peste 400 de persoane cu dizabilități.

Următoarele ”opriri” ale taberei speciale de schi, după Poiana Brașov, sunt:

  • 5 – 9 februarie, Păltiniș, jud. Sibiu
  • 12 – 16 februarie, Cheile Grădiștei, jud. Brașov
  • 19 – 23 februarie, Șureanu, jud. Alba
  • 26 februarie – 1 martie, Păltiniș, jud. Sibiu
  • 4 – 8 martie, Cavnic, jud. Maramureș
  • 11 – 15 martie, Buscat, jud. Cluj
  • 18 – 22 martie, Șureanu, jud, Alba
  • 23 – 30 martie, Snow Fest, Les 2 Alpes

Înscrierile pentru oricare dintre pârtii se fac pe www.caiacsmile.ro.

Programul poate suferi modificări în funcție de condițiile meteo. Programul actualizat va fi disponibil atât pe site, cât și pe toate canalele de comunicare online ale asociației, Facebook și Instagram.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate