Eveniment

Pașapoartele simple temporare se schimbă până la 1 iulie

Gabriela Bunghez

Autoritățile vor să adauge un nou element de securitate pe pașapoartele simple temporare din această vară, potrivit unui proiect de act normativ consultat de Economica.net.

Pașapoartele simple temporare, mai sigure

Autoritățile vor să introducă un element nou pe pașapoartele simple temporare.

„Pașaportul simplu temporar românesc, care nu cuprinde date biometrice, eliberat de serviciile publice comunitare de pașapoarte, reprezintă un document de călătorie performant din punctul de vedere al nivelului de securitate.

Cu toate acestea, actualizarea și îmbunătățirea nivelului de securitate al pașapoartelor simple temporare a reprezentat și reprezintă un pas important, în sensul utilizării unor noi elemente, raportat la evoluțiile tehnice, care să facă documentul de călătorie mai sigur”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și consultat deEconomica.net.

Pașapoartele simple temporare vor avea și un cod QR

În document se mai precizează că elementele fizice de securitate pot fi manipulate mai ușor în comparație cu datele stocate electronic (în cod QR).

Acestea din urmă sunt protejate prin semnarea digitală de către autoritatea emitentă.

Pentru a ține pasul cu evoluția tehnologică și în acord cu specificațiile Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI), autoritățile consideră că „este oportună integrarea în pașapoartele simple temporare sus-menționate a unui element criptografic, semnat digital, sub forma unui cod QR, verificabil prin citire optică, întrucât acest tip de pașaport, nefiind un document electronic, nu beneficiază de protecția suplimentară pe care o oferă suportul de stocare de înaltă securitate în cazul pașaportului simplu electronic”, se mai arată în document.

Autoritățile vor ca introducerea unui cod QR să se facă până la data de 1 iulie 2025.