„Bătaia de joc e maximă. Podul spre Sanpetru nu e deschis circulatiei, dar ce frumos e iluminat noaptea”, a comentat pe pagina personală de Facebook consilierul local independent Șerban Șovăială.
Zeci de locuitori din Sânpetru au protestat, fiind revoltaţi că, zilnic, drumul de la muncă şi şcoală este mai lung decât în mod normal. Ei spun că au parcurs şi 200 de km în plus pe lună, din cauza faptului că trebuie să ocolească.
Oamenii mai spun că, de săptămâni întregi, nu au văzut picior de muncitor la lucru. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat că circulaţia va fi redeschisă abia după 15 mai, asta deşi, autorităţile au programat pentru astăzi, 25 aprilie, recepţia la terminarea lucrărilor.
Gura lumii spune că amânarea ar fi cauzată de programul încărcat al unor oficiali din București, care nu pot veni să taie panglica… Ce-i drept, încă nu s-au copt roșiile, dar ceva ouă de la Paște tot mai rămân să întâmpinăm cum se cuvine mai-marii politichiei dâmbovițene.
Foto: Șerban Șăvăială