Parlamentul European a votat rapoartele lui Siegfried Mureșan privind alocarea a 4,8 miliarde de euro pentru Ucraina și creșterea bugetului Parchetului European

Parlamentul European a votat rapoartele lui Siegfried Mureșan privind alocarea a 4,8 miliarde de euro pentru Ucraina și creșterea bugetului Parchetului European

Plenul Parlamentului European a votat vineri, cu largă majoritate, două rapoarte ale deputatului european Siegfried Mureșan (PPE / PNL), coordonate din poziția de negociator-șef al Parlamentului pentru Bugetul Uniunii Europene din anul 2024.

Primul raport, adoptat cu 465 voturi pentru, 53 împotrivă și 16 abțineri, prevede rectificarea bugetului Uniunii Europene pentru a include măsurile survenite ca urmare a revizuirii Cadrului Financiar Multianual (CFM) 2021 – 2027, în special instrumentul de sprijin pentru Ucraina.

Al doilea raport, votat cu 434 voturi pentru, 45 împotrivă și 55 abțineri, crește cu 3,6 milioane de euro bugetul pentru Parchetul European (EPPO), ca urmare a aderării Poloniei la EPPO, ce va fi urmată, în curând, și de aderarea Suediei.

„Am adoptat astăzi, în ultima zi oficială de lucru a Parlamentului European din actualul mandat, două rapoarte ale mele privind rectificarea bugetului anual al Uniunii Europene. A fost important să adoptăm astăzi aceste rectificări tocmai pentru ca banii să ajungă cât mai repede acolo unde este nevoie de ei și să nu fie nevoie să așteptăm viitoarea legislatură pentru a face aceste rectificări”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan, după voturile din plenul Parlamentului.

„Primul proiect de rectificare bugetară votat astăzi cuprinde modificările anuale ca urmarea a revizuirii CFM 2021 – 2027. Mă refer, în primul rând, la alocarea a 4,8 miliarde de euro pentru sprijinirea Ucrainei. Această sumă reprezintă alocarea anuală din componenta de fonduri nerambursabile a facilității pentru Ucraina în valoare totală de 50 de miliarde de euro. Rectificarea mai cuprinde, totodată, o alocare de 376 de milioane de euro către Fondul European de Apărare, ca parte a Platformei STEP care încurajează investițiile în industriile strategice ale UE”, a declarat Siegfried Mureșan, despre primul raport al său adoptat astăzi.

Parlamentul European a adoptat, de asemenea, o nouă rectificare prin care creștem bugetul anual alocat EPPO.

„Ca negociator-șef al Parlamentului European privind bugetul Uniunii Europene pentru anul 2024, am insistat pentru creșterea bugetului EPPO încă de la începutul negocierilor bugetare. Motivele pentru care avem nevoie de această creștere sunt cât se poate de clare. În primul rând, statele membre UE au la dispoziție, în această perioadă, o sumă totală record, de peste 2.000 de miliarde de euro, pentru investiții și reforme prin intermediul Mecanismul European de Redresare și Reziliență și al Bugetului multianual al UE.

Deoarece investițiile din fonduri europene sunt mai multe decât oricând în istoria UE, și eforturile de combatere a fraudei cu fonduri europene trebuie să fie mai mari decât oricând. De aceea, trebuie să ne asigurăm că procurorul-șef european, Laura-Codruța Kövesi, și echipa sa au suficiente resurse pentru a-și duce la bun sfârșit investigațiile și pentru a proteja fondurile europene, adică banii oamenilor, de riscurile de fraudă. Astfel, în negocierile privind Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2024 de anul trecut, am reușit o creștere de 4 milioane de euro a alocărilor pentru EPPO.

În al doilea rând, nevoia de a crește bugetul EPPO este cu atât mai mare acum, o dată cu aderarea Poloniei la Parchetul European care va fi urmată, în curând, și de aderarea Suediei. Prin aceste două aderări, EPPO va acționa în 24 din cele 27 de state membre UE. Tocmai de aceea, vom adopta cu prioritate astăzi această rectificare bugetară care crește alocările pentru EPPO în acest an cu încă 3,6 milioane de euro”, a declarat Siegfried Mureșan referitor la al doilea raport al său adoptat de plenul Parlamentului European.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate