Duminică, senatorii și deputații se reunesc într-o ședință comună a Parlamentului pentru a dezbate și vota patru moțiuni de cenzură depuse de Opoziție, după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea pe al doilea pachet de măsuri privind reducerea deficitului bugetar.
Cele 4 moțiuni de cenzură au fost citite joi în plen și sunt semnate de peste 120 de parlamentari din AUR, S.O.S. România, POT și independenți.
Care sunt cele patru moțiuni de cenzură?
„Demisia Guvernului Bolojan – cel mai bun tratament pentru sistemul de sănătate, dar și pentru România” – contestă proiectul de lege prin care se modifică și completează acte normative în domeniul sănătății.
„Opriți politizarea companiilor publice! Opriți batjocorirea proprietății statului!” – vizează modificarea OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
„Guvernul mimează reforma – ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie instituții corupte, incompetente și răuvoitoare” – critică proiectul privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonome.
„Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!” – se referă la legea privind redresarea și eficientizarea resurselor publice.