
Dacă ai împlinit 18 ani, îți poți deschide cont la una dintre casele de pariuri licențiate de Oficiul Național pentru Jocurile de Noroc. Astfel, vei putea pune în practică tot ce știi despre sport, pentru a câștiga bilete cu care să te mândrești în fața prietenilor.
Este foarte simplu să pariezi, mai ales online, dar înainte să îți începi „cariera” de parior ar trebui să fii deja familiarizat cu termenii de bază din această activitate. În acest scop, îți prezentăm un mic ghid cu tot ce trebuie să știi.
Elementele de bază ale unui bilet

Pe scurt, a paria, înseamnă a miza niște bani pe rezultatul unui meci sau pe alt element dintr-un meci, fie de fotbal, fie din alte sporturi. Ne vom referi la fotbal, pentru că este disciplina cea mai populară.
Un bilet de pariuri cuprinde următoarele elemente:
Selecția/pronosticul – ce spui tu că se va întâmpla în respectivul meci. De exemplu, că Inter Milano o învinge pe AC Milan, sau că în respectivul meci vor fi peste 2.5 goluri, sau peste 4.5 cartonașe galbene. De obicei, selecțiile sunt grupate pe piețe, în funcție de tematica pariului (rezultat, goluri, cornere, cartonașe, jucători etc). Cele mai multe agenții online grupează selecțiile populare în secțiunea „Principale”, așa cum se poate vedea de aici: https://slotv.ro/ro/betting.
Cota – este un număr zecimal (în sistemul european) care indică, cu aproximație, probabilitatea de câștig. Fiecare selecție are asociată o cotă. Cu cât valoarea ei este mai mică, cu atât sunt mai mari șansele ca pronosticul să fie câștigător. Selecția este adăugată pe bilet în momentul în care dai click pe cotă. În cazul în care ai mai multe selecții pe bilet, cota finală va fi produsul cotelor individuale.
Miza – este suma de bani pe care o mizezi pe bilet și care se retrage din cont. Dacă balanța indică 100 de lei și tu pui 10 lei pe un pariu, după înregistrarea biletului vei rămâne cu 90 de lei bankroll (buget).
Câştigul – este suma care se adaugă la fondurile din cont în cazul în care biletul este câștigător, egală cu produsul dintre miză și cota finală.
Profitul – este câștigul net, însemnând câștigul adus de bilet minus miza plasată. Altfel spus, cu cât ieși pe plus după un pariu câștigător.
Acestea sunt elementele de bază. Acum, în funcție de momentul în care plasezi biletul, există pariuri premeci (înregistrate înaintea loviturii de start a meciului) și pariuri live (pusa în timpul desfășurării partidei).

Biletele se împart și ele în mai multe tipuri:
Individuale – cu o singură selecție;
Combo (de tip acumulator) – cu mai multe selecții. Toate pronosticurile trebuie să iasă pentru ca pariul să fie câștigător;
În sistem – cu mai multe selecții. Poți alege câte pronosticuri trebuie să iasă obligatoriu pentru ca să nu pierzi miza. De exemplu, dacă ai 6 selecții pe bilet și alegi sistemul 4/6, câștigi ceva dacă minim oricare 4 pronosticuri sunt câștigătoare.
Cu baze – cu mai multe selecții, dintre care alegi una sau mai multe baze, adică pronosticuri care este obligatoriu să fie câștigătoare. Dacă ai 6 selecții și fixezi două baze, mai rămâi cu 4 selecții pe care le poți juca în sistem (2 din 4, sau 3 din 4).
Pariurile gratuite și pariurile fără risc
Cum vei intra pe o platformă de pariuri sau pe un site care scrie despre betting vei întâlni termenul de pariu gratuit (free bet). Înseamnă că operatorul îți oferă o anumită sumă pe care o poți paria fără ca ea să fie scăzută din fondurile tale. De asemenea, poți primi un pariu fără risc – suma mizată este retrasă din balanța contului tău, dar, în cazul în care biletul este pierzător, primești banii înapoi.
Atunci când vei intra în pagina unui meci, este foarte posibil să vezi în meniu „handicap” sau „handicapuri/linii asiatice”. Handicapul este un dezavantaj fictiv acordat echipei considerate mai puternice. Ce exemplu, dacă o formație are „handicap -1” și mizezi pe acest pronostic, atunci pariul este câștigător dacă ea se impune la o diferență de minim două goluri. Acesta este un handicap european.
Dacă pariezi pe „-1 handicap asiatic”, atunci banii sunt returnați în cazul în care formația pe care ai mizat câștigă la o diferență de un gol și câștigi dacă bate la diferență de minim două goluri.
Un pariu pe „-0.75 handicap asiatic” îți aduce câștig pe jumătate de miză pentru o victorie la un gol diferență, iar unul pe „-1.25 handicap asiatic” returnează jumătate de miză pentru rezultatul menționat.
Treptat, te vei familiariza cu acești termeni. Important este să nu uiți că pariurile sportive trebuie să reprezinte numai o distracție, pe care să cheltuiești doar cât îți permiți.
