Economie

Parcul industrial Carfil – război între AGA și conducerea executivă

Sebastian Dan

parecul industrial CarfilConsiliul Județean Brașov a aprobat astăzi raportul de evaluare privind situația economico-financiară a parcului indistrial Carfil.

Nu același lucru s-a întâmplat, însă, în cazul bugetului de venituri și cheltuieli al societății, subiect care a fost amânat pentru a treia oară, în acest an.

Ostilitățile le-a început consilierul județean Aurelian Danu (PDL), care a anunțat că nu trebuie votat acest punct de pe ordinea de zi deoarece „la ultima ședință AGA am cerut un punct de vedere de la compartimentul audit asupra modului în care au fost îndeplinite măsurile privind recuperarea datoriilor, iar bugetul a primit aviz negatic la comisia juridică“. Și colegul de partid, Adrian Gabor (fostul viceprimar al Brașovului) a precizat că și Comisia economică a Consiliului Județean a dat aviz negativ: „singură măsură care au operat-o în buget a fost mărirea salariilor, nu aduce nimic în privința recuperării arieratelor“.

Președintele Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, a solicitat amânarea votării acestui subiect,precizând că a solicitat o întâlnire, luni, cu șefii ambelor parcuri industrial, Carfil și Metrom. Șeful administrației județene a precizat că trebuie luate măsuri ferme la Carfil, pentru că stiuația este foarte gravă (conform raportului de evaluare, sunt peste 1.000.000 de lei – 50 de miliarde de lei vechi, chirii neîncasate de la 11 firme chiriașe în parc, care acum sunt în insolvență). Practic, unele firme, care au în spate acționariat PSD, în special, nu și-au plătit niciodată chiria de când funcționează acolo. „Au fost probleme și la Metrom, s-au supărat unii colegi de la partid, dar i-am obligat să plătească tot“, a precizat Căncescu.

Practic, presiunea de a intra în normalitate la Carfil a început de la precedenta ședință a Consiliului Județean, când reprezentanții PSD din Consiliul de Administrație au fost schimbați cu reprezentanți ai PNL și PDL.

Care este situația firmei, conform experților  

Experții CECCAR și ANEVAR , care au întocmit raportul de evaluare, au precizat că valoarea de piață a parcului industrial Carfil este de 14.088.613,88 de lei (peste 3,14 milioane de euro), din care 2.845.240 de lei – terenul de 18.699 mp, 10.874.931 lei – clădirile și construcțiile speciale și 368.442,88 lei – mobilierul, aparatură – birotică, instalații tehnice și mijloace de transport.

În acest context, raportat la numărul total de acțiuni al societății, respectiv 116.490, valoare de pornire la vânzare, a unei acțiuni, este de 120 de lei.

Raportul de evaluare mai relevă faptul că, pe teremen mediu, trebuie făcute investiții de 1,5 milioane de lei în reabilitarea cosntrucțiilor și 500.000 de lei pentru rețelele de utilități.

Interesantă este și evoluția raportului cifra de afaceri / profit net (în lei), din ultimii trei ani. Asfel, datele sunt următoarele: 2011 – 1.705.071 / 4,231, 2012 – 1,744,408 / 25,212, iar în 2013 – 1.807.062 / 51.861.