Eveniment

Parcarea de sub Parcul Titulescu va avea 700 de locuri și va fi „invizibilă”

Gabriela Bunghez

Proiectul amenajării unei parcări sub parcul central este unul mai vechi, însă acum, Primăria Brașov a făcut primul pas și a ajuns în faza de pregătire a documentațiilor tehnice.

Municipalitatea a lansat licitaţia pentru elaborarea proiectului tehnic şi a studiului de fezabilitate pentru parcarea subterană de la parcul „Nicolae Titrulescu“.  Valoarea contractului fiind estimată la suma de 500.887 lei, fără TVA, iar data limită pentru depunerea ofertelor este 30 iulie.

Consultantul care va obține contractul va trebui să finalizeze documentația în termen de 7 luni de la emiterea ordinului de începere a serviciilor.

Cum va fi amenajată

Conform anunţului licitaţiei, parcarea subterană va avea o capacitate de 700 de locuri, din care 4% vor fi destinate persoanelor cu dizabilităţi și va fi construită pe mai multe niveluri subterane.

În documentația aferentă procedurii, noua parcarea nici nu se va vedea, singurele indicii ale prezenţei ei fiind indicatoarele rutiere.

Parcarea va fi dotată cu un sistem automat de gestionare „smart”, cu afișaj electronic, pentru informare rapidă a utilizatorilor. Tabela electronică va afișa atât numărul de locuri de parcare libere existente, cât și numărul total de locuri din parcare. Suplimentar, se va amplasa o tabelă electronică de informare, cu aceleași informații, la 250 m în aval de intrarea în parcare.

Utilizatorii vor efectua plata prin intermediul casei automate, care va permite plata directă atât prin intermediul bancnotelor, monedelor cât şi a cardurilor.

Totodată, va exista şi un sistem de supraveghere video, pentru evitarea eventualelor incidente.

Pentru că sistemele GPL sunt omologate la nivel naţional, având dreptul de a circula liber pe drumurile publice, parcarea va fi dotată cu setul de senzori specifici pentru identificarea eventualelor scăpări de GPL.

Noua parcare va benefica de facilități pentru persoanele cu deficiențe loco-motorii;

De asemenea, după amenajarea parcării se va implementa un sistem de iluminat tip LED controlat printr-un sistem de telegestiune.

Parcarea va fi dotată cu sistem de avertizare împotriva incendiilor precum şi cu sisteme de stingere (hidranţi, drencere, sprinklere).

Înainte de începerea lucrărilor, vegetaţia considerată valoroasă din Parcul „Nicolae Titulescu“ va fi strămutată, iar la terminarea lucrărilor, zona afectată se va reamenaja peisager, iar vegetaţia considerată valoroasă va fi relocată.

Având în vedere că amplasamentul se învecinează cu zona istorică a Municipiului Braşov, pentru situl respectiv va fi necesară şi o procedură de descărcare arheologică.