Eveniment

Parcare subterană cu 659 de locuri în Centrul Civic

Gabriela Bunghez

Braşovul va avea o parcare subterană în Centrul Civic.

Consiliul Local a aprobat studiul de fezabilitate pentru edificarea construcției, o parcare subterană, care va include și 27 de locuri de parcare subterană pentru autovehiculele persoanelor cu dizabilități și 66 de locuri pentru autoturismele electrice, inclusiv stații de încărcare.

Parcare subterană în Centrul Civic

În ședința de joi, Consiliul Local a aprobat studiul de fezabilitate pentru realizarea acestei investiții.

,,Este un proiect mai vechi, pe care l-am demarat mai de mult și care, din păcate, a rămas în aceeași fază în ultimii ani. Din punctul meu de vedere, este unul prioritar pentru ceea ce înseamnă mobilitate, pentru că oferă o soluție atât pentru cei care vin în centrul civic, cât mai ales pentru cei care vor să viziteze centrul istoric.

Am spus dintotdeauna: nu poți să îi ceri cetățeanului să renunțe la mașina proprie atâta timp cât nu îi oferi o alternativă, în adevăratul sens al cuvântului, nu doar o poveste. De aceea, această parcare va fi combinată cu o soluție de transport în comun rapidă, spre centrul istoric.

În acest fel, turistul sau brașoveanul va prefera să își lase mașina aici, și să se urce într-un autobuz electric, care va circula foarte des, decât să se chinuie să găsească un loc de parcare în centrul istoric și să plătească tariful aferent acestei zone. Am trecut de prima etapă, aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici. Urmează proiectarea și, apoi, construirea”, a declarat primarul George Scripcaru.

Parcare subterană pe trei niveluri

Prin acest proiect se propune realizarea unui parcaj subteran pe trei niveluri, cu recuperarea caracterului pietonal al parterului prin realizarea unui spațiu public amenajat cu spații verzi și spații de agrement (regim de înălțime: -3S+P) și realizarea unor noduri de circulație (pietonală și auto) cu ieșiri pe spațiul public amenajat.

Accesul spre această parcare se va face din b-dul Mihail Kogălniceanu, în apropierea intersecției cu b-dul Victoriei.

Locuri de parcare subterane pentru maşini electrice şi biciclete

Parcarea va dispune de 659 de locuri de parcare subterane, din care: