Parcare nouă în centrul orașului la Zărnești. Ce se face în locul fabricii de pâine?

Parcare nouă în centrul orașului la Zărnești. Ce se face în locul fabricii de pâine?

Primarul Zărneștiului, Alexandru Igrișan, a anunțat că va fi amenajată o parcare nouă în centrul orașului, investiție necesară cu atât mai mult cu cât zona devine tot mai aglomerată în timpul săptămânii.

„Parcarea va avea 33 de locuri, va fi gratuită și cu durată limitată de timp, de două ore, de luni până vineri, și nelimitat sâmbătă și duminică. În ceea ce privește clădirea fostei fabrici de pâine, în urma expertizării, a rezultat faptul că imobilul este în stare relativ bună și poate fi recondiționat. Drept urmare am luat decizia de a nu fi dărâmat. Atât terenul unde se amenajează parcarea, cât și clădirea menționată anterior, sunt în proprietatea orașului”, ne-a declarat primarul Alexandru Igrișan.

Alte articole:   Volei masculin: CS Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa Corona

Referitor la destinația pe care o va primi fost fabrică de pâine, Igrișan a declarat, pentru cititorii newsbv.ro, că intenția este sa fie amenajată o grădinița sau o unitate de învățământ. Fondurile necesare pentru reabilitarea și refuncționalizarea clădirii se dorește a fi obținute printr-o finanțare nerambursabilă, proiectul urmând să fie depus dacă vor exista linii de finanțare pentru astfel de investiții.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate