
Panică în centrul Brașovului, după ce un autobuz a ieșit de pe carosabil și a intrat într-un copac.
Unui şofer de la Regia Autonomă de Tranport (RAT), care conducea un autobuz de pe linia 14, i-a venit rău în această seară la intrarea de la capătul de linie din Livada Poştei.
În autobuz se aflau circa 20 de pasageri. După ce a plecat din stație, autobuzul a intrat într-un pom de pe marginea carosabilului. Potrivit polițiștilor, şoferul se pare că a suferit un infarct şi şi-a pierdut cunoştinţa.
„Şoferul era inconştient cînd a ajuns echipajul SMURD la faţa locului. A fost resuscitat, după care a fost transportat la spital, unde va fi supus tuturor investigaţiilor necesare“, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, locotenentul Ciprian Sfreja. Șansa șoferului a fost un agent de la o firmă de pază, care a făcut primele mișcări de resuscitare până la sosirea medicilor.
„L-am luat de subtiori, l-am tras afara, i-am rupt hainele si am trecut la manevra de resuscitare. L-am intors pe o parte, i-am scos limba, eventualele scurgeri pe caile respiratorii si la un moment dat il pierdusem, era in moarte clinica, clar. I-am facut foarte puternic, l-am mai intors, l-am mai zguduit pana si-a revenit saracu si apoi a venit SMURDUL„, a povestit Florin Nastase.
Din fericire, autobuzul nu circula cu viteză. „Se pare că acest accident s-a produs din cauza faptului că i s-a făcut rău şoferului, exact la intrarea la capătul de linie de la Livada Poştei. Autobuzul nu avea viteză, astfel că după ce a pierdut controlul volanului, ciocnirea cu copacul aflat pe marginea drumului nu a fost una violentă. Nici un pasager aflat în autobuz nu a fost rănit, iar pagubele materiale sînt minore. Precizăm că la intrarea în serviciu şoferul era în perfectă stare fizică şi că avea toate controalele medicale la zi, fără ca acestea să prezinte vreun semn de boală“, a declarat Silviu Ştefan, purtătorul de cuvânt al RAT Braşov, pentru Monitorul Expres.